Locale Altele
Luni, 19 August 2019
Luni, 19 Aug 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ziua Drapelului Național a fost marcată la Satu Mare
Veronica Hodas  - Duminica, 26 Iunie 2016

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Zi a Drapelului Național al României în mai 1998, iar cu această ocazie, în organizarea Instituției Prefectului, Consiliului Județean Satu Mare, Primăriei municipiului Satu Mare și Garnizoanei Satu Mare evenimentul a fost marcat și la Satu Mare.




Festivitățile dedicate Zilei Drapelului au avut loc pe platoul din Piața 25 Octombrie unde au participat oficialitățile locale și județene, respectiv cadre militare active și în rezervă.




Manifestările au început cu prezentarea onorului subprefectului Altfatter Tamas, după care s-au rostit câteva alocuțiuni referitoare la sărbătorirea Zilei Drapelului Național.




A urmat apoi primirea drapelului care, înainte de a fi arborat pe catargul din fața Palatului Administrativ, a fost sărutat de preotul Cristian Silaghi și de oficialități.




În încheiere, garda de onoare a defilat în fața sătmărenilor care au participat la ceremonie.

Tags: ziua drapelului  satu mare  
1272 vizite
Distribuie pe