Duminică, de la ora 12.15, la Monumentul Ostaşului Român din municipiul Carei a avut loc un moment solemn în cinstea Zilei Drapelului Naţional.
În cadrul manifestării, Bogdan Georgescu, directorul Direcţiei de Cultură a Municipiului Carei, a prezentat semnificaţia Zilei Drapelului, după care a fost oficiat un Te Deum de către preoţi din cadrul Parohiei Ortodoxe române Carei.
La finalul evenimentului, cei mai tineri membri ai Asociaţiunii „Astra”, Despărţământul Carei, Alexandra Danciu, elevă la Şcoala Gimnazială Nr. 3, Marcel Ursan, elev la Şcoala „Vasile Lucaciu” Carei şi Georgiana Trif, elevă la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Carei, au susţinut un scurt recital de poezie în cinstea Zilei Drapelului.
Totodată, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi se poate vizita Expoziţia de fotografie intitulată „Drapelul naţional, de la începuturi până azi”, realizată de reprezentanţii Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”. Expoziţia este deschisă spre vizitare până la data de 3 iulie 2016.