Locale Altele
Vineri, 2 Octombrie 2020
Vin, 2 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Trei incendii în județ, la sfârșitul săptămânii trecute
ISU Someș Satu Mare  - Luni, 8 August 2016

În cursul acestui sfârșit de săptămână, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a intervenit pentru stingerea a trei incendii.

La primul incendiu, sâmbătă la Sanislău, s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Carei, care au  intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. În momentul sosirii echipajelor, flăcările se manifestau la anexa unei gospodării (adăpost de animale), existând pericolul extinderii acestora la casa de locuit.

Pompierii militari, în colaborare cu pompierii voluntari ai SVSU Sanislău, au localizat şi lichidat incendiul cu operativitate, împiedicând propagarea acestuia şi reuşind, astfel, să salveze bunuri de o valoare considerabilă.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de un scurtcircuit electric la un cablu defect în urma unei acţiuni mecanice ori fizice.

În seara aceleaşi zile, în jurul orei 22.12, pompierii sătmăreni au intervenit pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată, în localitatea Botiz, unde a fost mistuit aproximativ un hectar de mirişte.

În următoarea zi, în jurul orei 18:44, pompierii din cadrul Secţiei de Pompieri Carei au  intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă în localitatea Carei, unde ardea magazia unei gospodării, existând pericolul extinderii flăcărilor la  întreaga proprietate.

Pompierii militari au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite, împiedicând astfel propagarea acestuia.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de flacările rezultate în urma arderii unor deşeuri de către proprietarul imobilului în apropierea anexei gospodăreşti.

Ca urmare a producerii evenimentului, au ars materialul lemnos din componenţa anexei şi uneltele de uz casnic depozitate în interiorul încăperii.

Tags: incendii  interventii  pompieri  
693 vizite
Distribuie pe