Locale Altele
Duminica, 28 Noiembrie 2021
Dum, 28 Nov 2021
Căruțaș accidentat mortal la Doba
Poliția Satu Mare  - Marti, 11 Octombrie 2016

Un accident rutier cu urmări grave a avut loc luni, în jurul orei 19.40, pe D. N. 19, între localitățile Doba și Decebal.

Polițiștii Serviciului Rutier au intervenit pentru soluționarea accidentului produs pe fondul care șoferul unui autoturism, a încercat să evite un cal înhămat la o căruță aflată pe drumul național, dar a acroșat căruțașul, aflat în calitate de pieton pe partea carosabilă și care încerca să-și deblocheze atelajul prins sub glisiera metalică ce mărginește partea carosabilă.

Din cauza manevrei de evitare, șoferul de 47 de ani din Urziceni, a ajuns cu mașina pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat  de 30 de ani, din comuna Doba.

Căruțașul, un bărbat de 47 de ani din Doba,  a fost transportat de urgență la spital, unde, la scurt timp, din cauza traumatismelor suferite, a decedat.

Testarea cu aparatul etilotest a relevat faptul că niciunul dintre conducătorii auto nu  consumase băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

 

Tags: carutas  accidentat mortal  doba  
829 vizite
Distribuie pe
Chereches Mircea
Carutasii care circula fara sa fie semnalizati corespunzator noaptea sa fie SCOSI din circulatie de catre Politia Rutiera! Caruta data la fier vechi si calul la abator! Punct. Dupa 10 actiuni sa vedeti ca nu mai intra pe sosea noaptea, nesemnalizati si rupti de beti!
Astia-s o amenintare la adresa sigurantei rutiere! Plus tractoristii care umbla cu tractoarele cu tot soiul de utilaje si remorci (carute)noaptea, fara nici o semnalizare elementara, plus gata beti, multi dintre ei!
2016-10-11 16:28:49