Locale Altele
Joi, 22 Octombrie 2020
Joi, 22 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Povestea țiganului Gusti, ciurdarul din Tur, într-un fotoreportaj în finala Sony Awards
Florin Răchitan  - Marti, 29 Noiembrie 2016

Fotograful Remus Țiplea din Negrești-Oaș ne-a făcut nu de puține ori mândri cu instantaneele sale care ajung la cele mai titrate expoziții și concursuri la nivel național și internațional.

Așa s-a întâmplat și în acest an, când o selecție de zece fotografii ale sale, realizate în “tabăra nomadă” a ciurdarului satului (de fapt, cartierului) Tur din capitala Țării Oașului a ajuns pe lista scurtă din finala prestigioasei competiții internaționale de profil Sony Awards.

Seria de fotografii ilustrează un reportaj realizat împreună cu Tudor Știrbu, cu sprijinul Fundației RomaniaOne.

“Gustul omeniei din coliba de nailon” prezintă crâmpeie din viața țiganului Gusti Covaci și a familiei sale formată din nevasta Frăguța și opt copii, șapte dintre ei urmându-și părinții în fiecare primăvară, în deplasarea anuală din satul lor, Eriu Sâncrai, până la pășunea pe care pasc vitele localnicilor din Tur și unde-și instalează ei tabăra de vară.

Gusti este ciurdarul tocmit de localnicii din Tur și are grijă de vacile și bivolii acestora deja de cinci ani de zile, împlinind o tradiție pe cale de dispariție în regiunea unde, potrivit declarațiilor fostului director al Muzeului Țării Oașului, Remus Vîrnav, păstorii locali au dispărut încă de la începutul comunismului, fiind înlocuiți de păstori din Maramureș sau Sălaj, majoritatea lor de etnie romă.

Prin exemplul lor personal, ciurdarii romi precum Gusti contrazic prejudecățile comunității majoritare despre apucăturile anti-sociale sau infracționale ale romilor, iar relația pe care o construiește ciurdarul cu comunitatea locală se bazează pe încredere și cinste, condimentată pe alocuri cu particularități comportamentale specifice zonei, care fac tot farmecul reportajului.


Pentru exemplificare, redăm un fragment despre cum a negociat Gusti Ciurdarul achiziția unei iepe de la Petre a Pintii, un localnic din Tur:

Capul familiei și-a dorit dintotdeauna un cal frumos. Spune că și-n vise i s-a arătat. Iar visul, până la urmă, i s-a îndeplinit. Era în 2011, își amintește Gusti, când o iapă a trecut pe lângă ciurda lui. Era iapa lui Petre a Pinti, un localnic din Tur. Mare, puternică, frumoasă.

– Mi-am zâs: bă, daca iapa asta ar fi a mea, nici casă nu mi-ar trebui. Și-amu când îmi amintesc, îmi vine să plâng…

– La noi se zâce ‘plânjem’, sare în ajutor Frăguța.

– Și m-am dus la rumân acasă și i-am zîs: „Măi, omule, îmi dai mie iapa asta?”. „Ți-o dau”, zâce el. „Cât vrei pe ea?”. „Cât să-ți cer?”. Și numa’ ce-l văd pe rumân că scoate securea la mine. Io am ieșit repede, da’ când am ajuns la poartă, l-am auzit cum strigă după mine: „Bă, Gusti, hai înapoi!”. Atunci mi-am zâs în gându’ mieu: „Ce-o vrea ăsta de la mine, că înainte îmi dădea în cap, iar amu’ îmi zâce pe nume?”. „Cât dai pe ea?”, mă-ntreabă. „70 de milioane de lei (7.000 de lei – n.red.)”, zic io. „Mă, țigane, și dac-o învelești în bani, eu tot nu ți-o dau”. Apoi mă-ntreabă: „Bei o pălincă?”. „Beu”, i-am spus. Am beut două pahare, după care i-am zâs: „Băi, unchiu, să ne fie de bine. Dacă iapa nu-i de vândut, nu-i de vândut. Să ai grijă de ea”. Și-am plecat.

Întâmplarea era pe cale să fie dată uitării, însă, după nici un an, iapa roșie a revenit în povestea lui Gusti. Dar nu direct. O vacă din ciurdă a părăsit turma și a intrat în sat înainte de înserat, când vitele sunt aduse acasă.

Stăpânul vitei pierdute l-a acuzat pe Gusti că a vândut-o și că de-asta o face pierdută. Ciurdarul a încercat să-i explice că e nevinovat.

– I-am zâs: „Băi, rumâne, crezi că io mă bag la ciurdă să câștig, ori să pierd? N-am vândut-o. Și dacă nu mă crezi, io merg cu tine la popă”. Nu trece mult și mă sună să-mi spună că o găsât vaca. Era la moară, păștea. Io, când am auzât, gândești că eram în al nouălea cer, nu alta”.

Și cum o veste bună, câteodată, nu vine singură, Gusti mai primește una. Aflând că a spus adevărul în privința vacii pierdute, stăpânul iepei l-a sunat și i-a transmis că i-o vinde. Și nu cu 7.000 de lei, ci la jumătate din preț.

Bucuria a fost fără margini. „Zburam cătă ea, așa eram de fericit”, povestește, cu vocea gâtuită de emoție, Gusti. Iapa a fost „botezată” Rodi și, de mai bine de trei ani, slujește familia ciurdarului.

Reportajul surprinde ultimele zile ale sezonului de vară și demontarea taberei de nomazi în care Gusti, Frăguța și copiii lor își trăiesc zilele în fiecare an, cu multă muncă și sacrificii, dar și pete de culoare în viață, cum ar fi smartphone-urile cu care puradeii își fac selfie și se uită la clipuri pe Youtube, relațiile “pe furate” ale băieților mai mari din familie cu “rumânce” sau mașina Audi 6 cumpărată din banii de ciurdă și adusă tocmai din Anglia.

Iar secvența demontării taberei de nomazi la început de iarnă și a îngrămădirii pieselor de mobilier și a scroafei pe platforma unui camion este demnă de filmele lui Kusturica :)))))

Întregul reportaj poate fi citit la acest link. 

Tags: gusti  ciurdar  tigan  nomad  fotoreportaj  remus tiplea  
5373 vizite
Distribuie pe