Locale Altele
Sambata, 22 Martie 2025
Sam, 22 Mar 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Accident grav de muncă la Draxlmaier
Florin Răchitan  - Joi, 2 Februarie 2017

Un muncitor în vârstă de 47 de ani a fost rănit grav joi dimineața după ce a căzut de la înălțime, de pe o schelă, în incinta fabricii Draxlmaier din Satu Mare.

El a fost transportat în stare de inconștiență cu ambulanța, inițial la Spitalul Județean Satu Mare, apoi la spitalul din Baia Mare.

După producerea accidentului, reprezentanții companiei au urmat procedurile aferente, informând autoritățile care au competențe în domeniu.

Conducerea DRM își exprimă regretul pentru acest accident. "Ne pare rău pentru cele întâmplate și îi oferim colegului nostru, precum și familiei acestuia, tot sprijinul de care au nevoie” - a declarat Sorin Ghiță, directorul companiei.

Precizăm că mediul de desfăşurare a activităţii din cadrul DRM este conform cu legislaţia în vigoare şi cu normele de securitate și sănătate în muncă. Instructajul periodic al angajaților se face conform prevederilor legii nr. 319/2006 și normei metodologice de aplicare a legii, Hotărârea de Guvern 1425/2006.

Tags: accident  munca  draxlmaier  
5495 vizite
Distribuie pe