La fel ca în restul țării, protestul anti-guvernamental programat pentru joi seara la Satu Mare și-a mai pierdut din suflu, probabil și din cauza ploii mocnite care a pornit cam la ora de începere a manifestării.
Așa cum s-au obișnuit în serile trecute, manifestanții și-au dat întâlnire în Groapa lui Gyuszi, unde inițial erau cam o duzină, numărul lor crescând apoi pe măsură ce înaintau pe traseul deja obișnuit, dar tot a rămas cu mult în urma celui înregistrat în seara anterioară, când unii au numărat chiar 1.000 de persoane.
Singura modificare în scenariu a fost deplasarea până la statuia Lupoaicei din fața Muzeului Județean, în speranța că vor aduna mai multă lume pe traseu, dar degeaba. Ei speră că în zilele următoare, fiind week-end, va fi mulțime mai mare.