Locale Altele
Miercuri, 29 Noiembrie 2023
Mie, 29 Nov 2023
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ambasadorul Republicii Belarus, în vizită la Satu Mare
Prefectura Satu Mare  - Vineri, 7 Iulie 2017

Vineri, 07 iulie 2017, prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a primit la sediul Instituţiei Prefectului, vizita Excelenţei Sale Andrei M. Grinkevich, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Belarus în România, aflat pentru prima dată la Satu Mare.    

La întâlnire au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Ioan Rus, viceprimarul municipiului Satu Mare, Albu Adrian, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, Daniela Culic, managerul public al Instituţiei Prefectului, Cristian Mariţa, preşedintele DRW – Asociaţia Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest, Iuliu Cadar, şi consilierul judeţean, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Satu Mare, Oliviu Buzgău.

În cadrul  discuţiei au fost dezbătute perspectivele dezvoltării relațiilor bilaterale de cooperare între Belarus și România, respectiv judeţul Satu Mare. În acest sens Excelenţa Sa şi-a manifestat interesul pentru dezvoltarea unor viitoare colaborări în diferite segmente de activitate precum cel economic, agricol, turistic şi educaţional.

Prefectul a prezentat succint judeţul Satu Mare şi  principalele domenii de interes în ceea ce priveşte industria, agricultura şi turismul pentru potenţialii investitori străini.  

De asemenea ambasadorul a făcut o prezentare a Republicii Belarus, a principalelor puncte forte în ceea ce priveşte economia, cercetarea şi turismul cu accent în special pe industria producătoare de utilaje grele. Belarusul deţine peste 11% din piaţa mondială a producţiei de tractoare şi este pe primele locuri în ceea ce priveşte producţia de îngrăşăminte chimice, camioane şi autobuze.

Prefectul, Darius Filip și-a arătat deschiderea pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale  în domenii de interes comun, prin realizarea, în viitor, a unor schimburi de experiență în special în domeniul economic.

 

Tags: ambasador belarus  vizita  satu mare  
1593 vizite
Distribuie pe