Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Restricţii de trafic pentru automarfare pe teritoriul Ungariei
ITPF Sighetu Marmației   - Miercuri, 1 Noiembrie 2017

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, despre faptul că în data de 01.11.2017, între orele 00.00 – 23.00 (ora României) pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 01 noiembrie 2017 este declarată zi de sărbătoare legală în Ungaria.

Precizăm faptul că în intervalul orar menționat traficul de călători şi autoturisme se desfăşoară în condiţii normale.

În această perioadă, şoferii automărfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmatiei ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automărfare de pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ şi fluent.

Tags: restrictii circulatie  tiruri  ungaria  
1147 vizite
Distribuie pe