Locale Altele
Luni, 24 Septembrie 2018
Luni, 24 Sept 2018
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Negreștenii își pot scoate cazier judiciar de la unitatea de poliție din localitate
Poliția Satu Mare  - Miercuri, 11 Aprilie 2018

Din această lună, locuitorii oraşului Negrești Oaș, precum şi cei din comunele învecinate, vor putea din nou să obţină certificate de cazier judiciar de la  unitatea de poliţie din localitate.

Solicitanţilor de certificate de cazier judiciar din oraşul Negrești Oaș şi din comunele învecinate le aducem la cunoştinţă faptul că începând cu data de 1 aprilie a.c., în localitate s-a  redeschis  ghişeul pentru primirea cererilor şi eliberarea acestor documente.

Astfel, la sediul Poliţiei oraşului Negrești Oaș a fost amenajat un spaţiu adecvat pentru desfăşurarea acestui tip de activitate, iar programul de lucru cu publicul va fi în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 09.00 - 11.00.

De la această locaţie vor fi eliberate „pe loc” sau în termen de cel mult trei zile, după caz, certificatele de cazier judiciar  persoanelor fizice și juridice.

Informații utile

Acte necesare pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar

- cererea-tip, motivată, cu datele complete de stare civilă;

- actul de identitate (cartea de identitate, paşaport/permis de şedere, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate);

- cererea poate fi depusă, personal sau prin împuterniciţi (prin procură notarială), la ghișeul subunității de poliţie;

- în cazul persoanelor juridice, pentru eliberarea cazierului judiciar trebuie să se prezinte reprezentantul legal. În caz contrar, este necesară o împuternicire din partea acestuia.

Reamintim tuturor solicitanţilor faptul că certificatele de cazier judiciar sunt valabile 6 luni de la data eliberării şi numai în scopul pentru care au fost eliberate.

Cererile se pot depune la ghişeele din Satu Mare, Carei, Tășnad și Negrești Oaș iar orice alte informații despre eliberarea acestui document se pot obține de pe site-ul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare http://sm.politiaromana.ro.

 

Tags: negresti  cazier judiciar  politie  
348 vizite
Distribuie pe

APM a lansat concursul ,,Cel mai reușit pod și ponton realizat din deșeuri de PET”
Luni, 24 Septembrie 2018
Începând cu luna mai 2018, la nivelul județului Satu Mare se implementează proiectul ROHU62 JOINTGREENCORR...   continuare

Paradă spectaculoasă și demonstrație impresionantă de unitate la Satu Mare
Duminica, 23 Septembrie 2018
Mii de sătmăreni au participat duminică, la orele amiezii, la o paradă a portului popular de o anvergură cum foarte rar s-a mai văzut în istoria orașului. Ocazia nu a fost întâmplătoare...   continuare

Personalități din Ungaria, la expoziția „Centenarul în ipostaze identitare”
Duminica, 23 Septembrie 2018
După experiența pozitivă avută la evenimentul „România salută Viena” din luna iunie 2018, Muzeul Judeţean Satu Mare a prezentat...   continuare

Uniţi pentru Satu Mare. Manifestare de suflet a sătmărenilor, de Centenarul Unirii.
Vineri, 21 Septembrie 2018
Sala de spectacole a Teatrului de Nord a fost arhiplină vineri la orele după-amiezii, la primul eveniment organizat de recent înfiinţata Asociaţie „Uniţi pentru Satu Mare” cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.   continuare

Incendiu de pădure între localitățile Bârsăul de Sus și Bârsăul de Jos
Vineri, 21 Septembrie 2018
ISU „Someș” Satu Mare a fost anunțaț în această după masă, în jurul orei 14.20, despre faptul că a izbucnit un incendiu de pădure...   continuare