În timp ce se afla în serviciul de pază şi protecţie la clădirea Palatului de Justiţie din municipiul Satu Mare, un subofiţer încadrat în structurile Jandarmeriei Sătmărene, a observat pe treptele clădirii un portofel.
După ce a luat portofelul, jandarmul a procedat la inventarierea actelor şi banilor aflaţi în portofel, constatând faptul că acesta conţine acte de identitate, carduri bancare şi suma de 609 lei.
Militarul a solicitat sprijin dispeceratului unităţii pentru găsirea proprietarului.
În scurt timp, proprietarul de drept al portofelului a fost identificat, a fost chestionat cu privire la conţinutul portofelului, iar la final i-a fost înmânat portofelul cu conţinutul integral.
Păgubitul a transmis mulţumiri conducerii Jandarmeriei Sătmărene pentru operativitate şi în special colegului nostru care a dat dovadă nu doar de atenţie, cât mai ales de corectitudine şi de spirit civic.