Locale Altele
Duminica, 22 Septembrie 2019
Dum, 22 Sept 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
A început invazia Diasporei! Vămile sătmărene sub asediu!
Poliția de Frontieră Satu Mare  - Luni, 30 Iulie 2018

La sfârșitul săptămânii trecute s-a constatat o creştere a valorilor de trafic pentru persoanele care s-au prezentat la controlul de frontieră, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe sensul de ieşire din România.

În Punctul de Trecere a Frontierei Petea și în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni au fost dispuse măsurile necesare pentru fluidizarea traficului, fiind folosite toate arterele disponibile, conform configurației celor două puncte.

Din punct de vedere statistic, de vineri dimineață, 27 iulie a.c., și până luni dimineață, 30 iulie a.c., prin PTF Petea au intrat în România aproape 36.000 de persoane, care au călătorit cu aproximativ 11.000 mijloace de transport. În aceeași perioadă, numărul cetățenilor care au ieșit din țara noastră a ajuns la 21.000, aceștia călătorind cu 6.500 mijloace.

Și Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni a fost foarte tranzitat în perioada amintită. Prin acest punct au intrat în țara noastră peste 5.200 persoane, cu aproape 2.000 mijloace de transport, în vreme ce pe sensul de ieșire s-au prezentat aproape 5.800 cetățeni, cu peste 2.100 autovehicule.

Reamintim participanților la traficul transfrontalier că au posibilitatea de a accesa în permanență pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, unde pot vizualiza media timpilor de așteptare din punctele de trecere a frontierei, date actualizate în permanență.

A fost suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor, la fel și echipamentele folosite la verificarea documentelor în această perioadă, în punctele de frontieră.

Totodată, recomandăm persoanelor care doresc să iasă din țară sau să intre în România, ca înainte de porni în călătorie să își verifice documentele de călătorie, valabilitatea acestora și să se informeze din timp mai ales cu privire la condițiile de ieșire din țară pentru cetățenii români minori.

Tags: invazie  diaspora  vami  asediu  
521 vizite
Distribuie pe