Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Festivalul AugustFest s-a încheiat cu un concert marca Kowalsky meg a Vega și o proiecție 3D – Videomapping
Castelul Karolyi  - Luni, 13 August 2018
Festivalul AugustFest s-a încheiat cu un concert marca Kowalsky meg a Vega și o proiecție 3D – Videomapping pe clădirea Castelului Károlyi.



Duminică, 12 august 2018, s-a încheiat cea de-a unsprezecea ediţie a Festivalului AugustFest şi a doua ediţie a manifestării culturale intitulate CAREIFEST.



Organizat pentru a doua oară la Carei, Festivalul CAREIFEST a adus în faţa publicului trei evenimente majore, diferite ca genuri, care s-au desfăşurat pe durata a 10 zile: prima ediţie a Festivalului Copiilor „JUNIOR DAY”, cea de-a doua ediție a Festivalului de Folclor al Naţionalităţilor şi cea de-a unsprezecea ediţie a Festivalului AUGUSTFEST.

Programul ultimei zile din cadrul festivalului Augustfest a fost deschis duminică la ora 12.30, în Sala de expoziții de la etajul Castelului Károlyi din municipiul Carei, cu vernisajul expoziției care cuprinde o selecție din lucrările Taberei Internaționale de Creație de Artă Plastică din Pócspetri(Ungaria).



Coordonatorul expoziției a fost artistul Stefan Gnandt. Evenimentul a fost deschis și moderat de Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, după care au mai luat cuvântul domnul Tamás György, primarul localității Pócspetri, județul Szabolcs-Szatmár-Bereg(Ungaria) și coordonatorul taberei de creație, artistul Stefan Gnandt.



Printre invitații din Pócspetri au mai fost prezenți Kerékgyártó Tamás, consilier local în Pócspetri, Balogh Béla, director adjunct la Școala din Pócspetri , respectiv Májer Zoltán, pictor. Evenimentele culturale au continuat seara, începând cu ora 20.00, la scena din Parcul Dendrologic cu recitalul solistelor formaţiei Castelanii, de la Centrul Cultural Carei, pregătite de prof. Szűcs József: Bagossy Ivett, Gál Stefánia, Csizmár Bernadett, Németi Tamara, Koch Vanessza, Nagy Anita.



Acestea au interpretat o serie de melodii din repertoriul naţional şi internaţional. După solistele Formației Castelanii, au urcat pe scenă Bógáti-Bokor Ákos și Stephanie Semeniuc, care, sub titulatura de ”FUNK YOU” au oferit un recital extrem de dinamic celor prezenți. Plini de dezinvoltură, cu un stil aparte și cu mare chef de distracție aceștia au animat timp de o jumătate de oră publicul din parcul dendrologic.




În jurul orei 21.30 a început concertul invitaților speciali ai serii, formația maghiară Kowalski meg a Vega. Băieții au oferit un show de zile mari pe scena AugustFEST, nelipsind marile lor hituri precum: „Amilyen hülye vagy...”, „Bölcsödtöl a sírodig”, „Egy világon át” sau „Otthon édes otthon”, dar nici efectele vizuale și showul de lumini care a completat partea muzicală.

Publicul a fost de-a dreptul hipnotizat de muzicienii maghiari, cei aproximativ 7000 de oameni cântând, dansând și aplaudând pe toată durata concertului.





Cea de-a unsprezecea ediţie a Festivalului AugusFest s-a încheiat cu o surpriză pregătită de organizatori, o proiecție 3D – Videomapping pe clădirea Castelului Károlyi, realizată de careianul Kaizer Vilmos și echipa acestuia.

Proiecția a durat aproximativ patru minute și a fost redată de mai multe ori, astfel încât toți cei interesați să o poată urmări. Astfel, s-a încheiat cea de-a doua ediţie a Festivalului CAREIFEST la Carei.

Timp de zece zile, din 3 până în 12 august 2018, careienii şi nu numai, s-au bucurat de evenimente variate pentru toate gusturile şi vârstele: de la spectacole de muzică uşoară, muzică retro, muzică de petrecere, muzică corală, ateliere de creaţie cu meşteşugari, spectacole de teatru pentru copii, gală de operetă şi canţonete, demonstraţii de dans modern, de societate, sportiv, dansuri, muzică populară şi tradiţii româneşti, maghiare şi şvăbeşti, muzică şi dansuri populare româneşti, maghiare şi germane, la expoziţie de arte plastice, spectacol cu laser, videomapping, competiţii sportive, concerte și recitaluri în compania unor invitaţi de renume precum: Ansamblul de dansuri populare „DONJI” din Donji Vidovec (Croaţia), Formaţia de dans modern „Magic in Dance” din Tornal"a (Slovacia), Formaţia de Dans Modern „Still” de la Palatul Copiilor Arad, solişti şi dansatori ai Teatrului Csokonai din Debrețin, Ansamblul Folcloric „Doina Prahovei” din Prahova, Ansamblul Folcloric „Mărginimea” din Sibiu, Ansamblul Folcloric „Csikuska” din Ungaria, soliştii Gabriel Dorobanțu, Soltész Rezső, Alexandra Ungureanu & Band, soliștii Auth Csilla, Élias Gyula Jr., Betti de la Desperado, Formația Abrakazabra, Formația Voltaj, Formația Kowalski meg a Vega.

De menţionat faptul că pe lângă invitaţii speciali din ţară şi din străinătate, pe scena festivalului au urcat aproximativ 350 de tineri careieni, care activează la cursurile Centrului Cultural sau la alte Asociaţii Culturale şi formaţii: soliştii şi instrumentiştii Castelanii pregătiţi de profesorul Szűcs József, dansatorii de la „Magic Dance”(coordonator Raluca Păvăluc) respectiv soliştii pregătiţi de doamna profesoară Mariana Vulcan sau dansatorii de la „Club Dance” (Clubul Elevilor – coordonator Cătălina Curceanu), „Lead & Follow”(coordonator Bagossi Zoltán), Formația de majorete din Lucăceni, Ansamblul folcloric din Lucăceni, Ansamblurile Ceatăra, Rekettye, Rote Rose, Lustige Schwaben, Akordeon Duo, Corul bărbătesc şvăbesc, formaţia Rigó Fütty, Ansamblul folcloric Jurj, Formaţia Kalazanci Band, de la Liceul Romano-Catolic „Josephus Calasantius” din Carei, coordonată de profesorul Jónucz Alfonz, Ansamblul de dansuri germane Gemeinsam din Moftinu Mare, coordonator Merker Andrea, duetul muzical ”FUNK YOU”, format din careianul Bógáti-Bokor Ákos și sătmăreanca Stephanie Semeniuc.

Pe durata celor zece zile de festival, la evenimentele culturale organizate în Parcul din Carei au fost prezenţi aproximativ 20.000 de spectatori. Organizatorii evenimentului au fost: Direcţia de Cultură şi Sport a Municipiului Carei, Centrul Cultural Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei.

Sponsorii evenimentului au fost: Ardealul, Polipol, Alconor Company, L"Art Hotel, Hotel Central, Asociaţia Equus. Prezentatorii festivalului au fost: Járay Zsanett, Szolomájer Timi şi Adrian Ştefănuţi.

Logo-ul festivalului CAREIFEST şi logo-urile celorlalte manifestări au fost realizate de Fastus Josef.

Organizatorii aduc mulţumiri deosebite: Poliţiei Municipiului Carei, Poliţiei Locale, Jandarmeriei, Pompierilor, reprezentanţilor I.S.U., echipajului de pe Ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, voluntarilor implicaţi în organizare(Verdeş Loredana, Verdeş Laura, Mastan Alexandra, Oşan Adrian Jr., Schlachter Kincső, Széri Zselyke, Dari Helga, Podoba Barbara, Medeea Pașca, Trif Lorena, Silvășan Patricia, Loránt Vinkler, Borbei Odett, Vékony Ivett, Iacobuț Nicoleta, Borbei Rafael Vitéz Júlia, Lászlóffi Eszter, Székely Stefánia, Sălăgean Linda), echipei de sonorizare şi lumini coordonată de Orosz Robert, colegilor de la Centrul Cultural Carei şi de la Fundaţia de Promovare a Turismului Cultural „Grof Károlyi”, doamnei Veress Anna, sponsorilor, consilierilor locali, conducerii Primăriei, firmei de pază de la Castel, artiştilor care au urcat pe scenă, publicului numeros din Carei şi din alte localităţi, prezent seară de seară şi tuturor celor care au făcut posibilă desfăşurarea în bune condiţii a festivalului. Organizatorii aduc mulţumiri speciale reprezentanţilor mass-media pentru buna colaborare şi promovarea întregului eveniment.
Tags: augustfest  final  kowalsky meg a vega  proiectie  videomapping  
1403 vizite
Distribuie pe