Locale Altele
Miercuri, 12 Decembrie 2018
Mie, 12 Dec 2018
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Incendiul de la Ciuperceni a fost cauzat de un scurtcircuit electric
ISU „Someș” Satu Mare  - Miercuri, 10 Octombrie 2018

Miercuri, la ora 08:05, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu la o hală de dezmembrări auto, din localitatea Ciuperceni.


La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri din Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă și voluntari din cadrul S.V.S.U. Agriș cu autospeciala de stingere aflată în dotare.


La momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la întreaga construcție (clădire destinată birourilor și o hală de depozitare din structură metalică), existând pericolul extinderii acestora la autoturismele parcate în imediata apropiere și la anvelopele depozitate în curtea atelierului. După ce s-au asigurat că nu există persoane surprinse în imobil, pompierii au acționat concomitent atât pentru lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea bunurilor depozitate în exterior (autoturisme, anvelope, alte utilaje). Intervenția a fost dificilă din cauza cantității mari de materiale combustibile aflate în interiorul celor două clădiri: piese auto rezultate din dezmembrări, butoaie cu ulei, mobilier, birotică și acte, dar și din cauza faptului că nu a fost posibil accesul autospecialelor de intervenție în apropierea celor două construcții, pompierii fiind nevoiți să adopte un dispozitiv mai lung de intervenție prin adăugarea mai multor linii de furtun.


Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric la instalația electrică din hala de depozitare /dezmembrare.


În urma incendiului au ars în întregime: mobilierul, materiale de birotică, acte, geamurile, două uși de garaj și structura de lemn a acoperișului, au ars parțial piesele dezmembrate aflate în interior și s-a degradat în totalitate structura clădirii.


Din fericire, nu au existat victime.

 

Tags: incendiu  hala  ciuperceni  
377 vizite
Distribuie pe