Locale Altele
Joi, 27 Iunie 2019
Joi, 27 Iun 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Evreii sătmăreni și-au înființat un oraș în America. Peste 20 de ani va fi cât Sătmarul.
Florin Răchitan  - Sambata, 5 Ianuarie 2019

Noul an a adus și împlinirea unui vis vechi pentru membrii comunității hasidice de Satmar din statul american New York: după decenii întregi de lupte politice și juridice, au obținut permisiunea de a-și înființa un oraș propriu, pe care-l vor administra după cum consideră ei de cuviință, bineînțeles cu respectarea legilor americane.

Comunitatea Satmar din America este binecunoscută în rândul evreilor din toată lumea ca fiind o sectă ultraortodoxă iudaică ce impune membrilor săi reguli radicale chiar și după cele mai conservatoare standarde ale acestei religii.

Membrii comunității sunt adepții învățăturilor rabinului Joel (Yoel) Teitelbaum, fost rabin șef al comunității evreiești din Satu Mare în perioada interbelică și întemeietorul sectei hasidice care poartă până în ziua de azi numele orașului de pe Someș.

Născut în 1887 la Sighetu Marmației într-o veche familie de lideri spirituali, Joel Teitelbaum a ajuns din fragedă tinerețe la Satu Mare, unde s-a remarcat prin înființarea unui seminar, un fel de școală proprie în care propovăduia idei conservatoare bazate pe interpretarea strictă a învățăturilor din Talmud.

În perioada în care această regiune aparținea încă de Imperiul Austro-Ungar, el a condus, în calitate de rabin, o comunitate mică de evrei dintr-un sat din Ugocea aflat azi pe teritoriul Ucrainei, iar după Primul Război Mondial a ajuns rabinul Careiului.

Următorul pas a fost numirea sa ca rabin-șef al Sătmarului, în 1934, ceea ce s-a realizat după îndelungi dispute și negocieri ce amintesc de jocurile de culise din politica de azi, deoarece o bună parte a comunității evreilor de aici, care alcătuiau atunci aproape un sfert din populația orașului, nu-l avea la inimă pe rabinul considerat a fi prea fundamentalist.

A rămas un personaj la fel de controversat în toată perioada rabinatului său, mai cu seamă în anii administrației horthyste, în care nu a observat din timp pericolul ce păștea comunitatea pe care o păstorea din punct de vedere spiritual, ba mai mult, i-a pedepsit prin excluderea din comunitate pe cei care ”răspândeau panică” în rândul evreilor sătmăreni atunci când încercau să le atragă atenția asupra viitorului sumbru ce-i aștepta.

Când situația a devenit periculoasă, rabinul Teitelbaum, împreună cu familia și câțiva adepți ai săi, și-a abandonat comunitatea închisă deja în ghetoul din Satu Mare și a fugit la Cluj, unde liderul mișcării sioniste din capitala Transilvaniei, Rudolf Kastner, le-a organizat evacuarea în Elveția cu un tren umplut cu peste 1.600 de refugiați, între care s-au numărat toți rabinii din Ardeal, personalități culturale, oameni de afaceri care au ”sponsorizat” acțiunea, dar și sute de copii rămași orfani după deportarea părinților lor la Auschwitz și ascunși până atunci în diferite ”case sigure”.

După o deturnare spre lagărul de la Bergen-Belsen, trenul a fost redirecționat pe ruta inițială spre Elveția, în schimbul unei șpăgi substanțiale, constând în bani, aur și diamante, ce a ajuns la Adolf Eichmann, călăul trimis de Hitler la Budapesta să pună în aplicare ”Soluția Finală” pentru evreii de pe teritoriul Ungariei de atunci.

Ironia sorții este că rabinul sătmărean a supraviețuit datorită acțiunii de salvare organizate de sioniști, viitorii fondatori ai statului laic Israel, pe care-i considera eretici, deoarece, în baza propriei interpretări a textelor talmudice, evreii trebuie să-l aștepte pe Mesia pentru a reveni sub conducerea acestuia pe Tărâmul Făgăduinței și abia atunci pot să-și facă o țară a lor.

Asta nu l-a împiedicat să locuiască timp de un an la un nepot al său în Ierusalim, aflat atunci sub mandat britanic, după care, însoțit de un mic grup de adepți, a ajuns în 1946 la New York, unde s-au stabilit în cartierul evreiesc din Williamsburg – Brooklyn.

N-au avut stare în orașul prea cosmopolit pentru ei, astfel că și-au petrecut următoarele decenii căutând un loc al lor, unde să se retragă din tumultul lumii moderne și să-și trăiască viața în conformitate cu propriile convingeri religioase.

În anii "70 au găsit locul la care au visat și au înființat o enclavă evreiască ultraortodoxă în suburbiile orășelului Monroe din statul New York. În anii următori, Joel Teitelbaum și urmașii săi, după decesul lui din 1979, au căutat să facă din localitatea Kiryas Joel (Orașul lui Joel) un refugiu pentru toți frații lor întru credință, astfel că satul ce număra inițial 500 locuitori a ajuns deja un orășel cu 25.000 de locuitori.

Dezvoltarea enclavei nu a fost lipsită de probleme și conflicte cu populația burgheză a suburbiilor tipic americane (din motive lesne de înțeles, dacă avem în vedere stilul de viață specific unei secte religioase atât de izolaționiste), dar și cu autoritățile locale. Recent au intrat în atenția presei de peste Ocean atunci când au instalat la intrările în localitate panouri prin care informau vizitatorii despre necesitatea respectării codului vestimentar din enclavă și a regulilor privind separarea reprezentanților celor două sexe în spațiile publice.

Cu dârzenia specifică fondatorului comunității lor și cu practicile învățate în locurile de baștină est-europene, reprezentanții comunității Satmar au abordat relația cu autoritățile și vecinii folosindu-și toată influența politică și puterea financiară a unora dintre ei pentru a-și dezvolta enclava, cumpărând din ce în ce mai multe terenuri pentru locuințe și mandatându-și delegații în Consiliul Local sau alte instituții ale administrației publice să le acorde hotărâri sau voturi favorabile în chestiunile litigioase.

Așa au reușit să obțină și ”independența” pentru localitatea lor, care de azi se numește Palm Tree (Palmier), ceea ce e traducerea în engleză a numelui fondatorului Teitelbaum.

Contrar unor eventuale prejudecăți, cel mai nou oraș american nu e chiar cel mai prosper de pe continent, aproape două treimi dintre locuitori trăind sub pragul oficial al sărăciei și, din cauza strategiilor izolaționiste, aproape jumătate dintre ei nici nu vorbesc limba oficială a țării în care trăiesc, deoarece majoritatea copiilor nu sunt înscriși în sistemul public de școlarizare, ci frecventează școlile private confesionale, unde cursurile sunt predate în idiș, dialectul vorbit de evreii cu origini central-europene.

Cu toate acestea, orașul se află într-o dezvoltare continuă și, conform previziunilor demografice, ținând cont de sporul natural al comunității (în care nu sunt rare familiile cu câte 5 sau chiar 10 copii), peste două decenii populația va depăși 80.000 de locuitori, iar orașul va fi de mărimea municipiului Satu Mare.


Tags: satmar  america  teitelbaum  
1144 vizite
Distribuie pe