Un echipaj Salvamont Alba a fost chemat să intervină, luni după-amiaza, pentru recuperarea a doi turişti rămaşi blocaţi pe Piatra Secuiului, la Rimetea, informează Alba24.ro.
Cele două persoane nu erau echipate corespunzător şi au părăsit zona marcată turistic, astfel că au rămas blocate pe o stâncă, a menţionat reprezentantul Salvamont Alba, Lucian Forda.
Reprezentantul Salvamont a precizat pentru Alba24 că este vorba despre doi tineri în vârstă de 24 de ani, care au urcat pe munte neechipaţi şi, la un moment dat, nu au mai observat marcajele din cauza zăpezii.
Cei doi sătmăreni au fost coborâţi de pe munte, intervenţia durând aproximativ trei ore (inclusiv perioada necesară pentru identificarea locaţiei în care se aflau aceştia). Tinerii, care sunt fraţi, nu au suferit leziuni.