Locale Altele
Sambata, 29 Ianuarie 2022
Sam, 29 Ian 2022
Manifestări dedicate Zilei Protecției Civile la ISU „Someș” Satu Mare
Veronica Bretan  - Joi, 28 Februarie 2019

ISU „Someș” Satu Mare a organizat astăzi diverse manifestări dedicate Zilei Protecției Civile. Începând cu orele dimineții pompierii au desfășurat, pe platoul unității, un exercițiu de intervenție în prezența unor grupe de copiii.


La sediul unității a avut loc și o activitate festivă la care au participat oficialitățile județene și locale, în cadrul căreia au fost avansați în gradul următor, înaintea expirării stagiuliu minim patru pompieri: la gradul de  căpitan, d.na Laura Camelia Socaci, la gradul de plutonier adjutant șef Andreica Ioan Ștefan, iar la gradul de plutonier adjutant Daniel Horotan și Barazsu Szabolcs.


De asemenea au fost premiați câștigătorii concursurilor şi întrecerilor sportive pe plan local între subunităţile inspectoratului şi între unitățile teritoriale MAI  ”Cupa Protecţiei Civile 2019” la: tenis de masă, şah și tenis cu piciorul.

Tot în cursul zilei de astăzi s-a o organizat Ziua Porţilor Deschise la sediul Inspectoratului şi subunităţile din Carei, Negreşti Oaş, Tăşnad şi Turţ, unde vizitatorilor le-au fost prezentate mijloacele de intervenţie în caz de dezastre natural, modul de folosire al acestora şi li se vor înmâna materiale informative cu privire la semnificaţia acestei zile şi la regulile de comportare pe timpul şi după producerea unui dezastru.


În data 28 februarie 2019 se împlinesc 86 de ani de când există primul document scris referitor la organizarea protecţiei civile în România (Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933).


Activitatea pe linia protecţiei civile desfăşurată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “SOMEŞ”al Judeţului Satu Mare constă în activităţi preventive la unităţi administrativ-teritoriale, instituţii/operatori economici clasificaţi din punct de vedere al protecţiei civile, obiective hidrotehnice cu rol de apărare la inundaţii, servicii voluntare/private pentru situaţii de urgenţă, operatori economici care desfăşoară activităţi în care sunt implicate substanţe periculoase, verificări la sirene de alarmare, spaţii de adăpostire, spaţii de evacuare a populaţiei în situaţii de urgenţă, localităţi aflate în zone cu risc de inundaţii sau de alunecări de teren, precum şi prin activităţi de planificare la urgenţă şi alte acţiuni specifice (intervenţii pirotehnice, exerciţii de alarmare publică, avizarea rutelor de transport al deşeurilor periculoase, etc.).



Pe parcursul lunii februarie în cadrul activităţilor de prevenire  efectuate de specialiştii din cadrul Inspecţiei Judeţene au fost realizate şi diseminate materiale de informare preventivă  şi regulile de comportare a populaţiei privind gestionarea situaţiilor de urgenţă . 

Tags: ziua protectiei civile  isu somes  manifestari  
605 vizite
Distribuie pe