Locale Altele
Miercuri, 23 Octombrie 2019
Mie, 23 Oct 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Sute de vitezomani au fost amendați de polițiștii rutieri
Poliția Satu Mare  - Joi, 4 Aprilie 2019

Începând cu data de 1 aprilie, polițiștii rutieri din toate statele Uniunii Europene acționează simultan, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală.

Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa, prevăzute în Calendarul de activități al TISPOL, vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive. 

Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu.

Astfel că și în județul Satu Mare, polițiștii rutieri sătmăreni, acționează zilnic cu 8 autospeciale dotate cu aparatură radar precum și cu pistolul radar, în cadrul activităților care se vor derula până la data de 7 aprilie a.c..

De la începutul acțiunii, de luni, 1 aprilie și până ieri, 3 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier au aplicat peste 250 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului de viteză, iar în cazul a 59 de conducători auto, polițiștii au aplicat și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Poliția Rutieră reamintește conducătorilor auto că depăşirea limitelor legale de viteză reprezintă una din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!

 

 

Tags: actiune  politia rutiera    
358 vizite
Distribuie pe