Sărbătoare specială azi la Satu Mare, la exact 100 de ani de la instaurarea administraţiei româneşti în acest colţ de ţară.
Seria de evenimente organizate de Armata Română în colaborare cu instituțiile sătmărene a debutat cu dezvelirea unei plăci comemorative, amplasată pe clădirea ce găzduiește Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare din Piața Libertății. Placa evocă memoria delegaților sătmăreni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 : dr. Ilie Carol Barbul, dr. Mihai Pop, Iosif Șutai, Vasile Roca și Ioan Dobrean.
În continuare, la Muzeul Județean Satu Mare a avut loc vernisajul expoziției ”100 de ani de la instaurarea administrației românești la Satu Mare” – o colecție de înscrisuri și documente care relevă renașterea idealurilor națiunii române și aici, la Satu Mare. Instaurarea administrației românești a fost demnă, pașnică și mult așteptată, la aproape patru luni de la actul prin care, din voința poporului, s-a născut România modernă și reîntregită.
Eroii din primul Război Mondial au fost cinstiti în cadrul unui solemn ceremonial militar și religios desfășurat la Cimitirul Eroilor din municipiul Satu Mare. Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, împreună cu prefectul Darius Filip au depus o coroană de flori din partea Guvernului României pentru memoria și în onoarea eroilor neamului.
De la Cimitirul Eroilor de pe Bulevardul Cloșca, parada de defilare și tehnică militară s-a deplasat până în centrul municipiului Satu Mare, aşteptată de public și reprezentanții conducerii județului și orașului Satu Mare, reconstituindu-se astfel momentul din 19 Aprilie 1919 a intrării triumfale a Armatei Române în Orașul Liber Sătmar. Spre deosebire de evenimentul din urmă cu 100 de ani, conducerea actuală UDMR-istă a orașului și județului s-a remarcat prin absența totală de la manifestări, boicotând, practic, acest moment important pentru românii sătmăreni.
În Piața Libertății a avut loc un nou ceremonial militar și religios, urmat de depuneri de coroane la Statuia Eroului Necunoscut, inaugurată la 1 Decembrie 2018, precum și o punere în scenă a primirii conducerii Armatei Române la Satu Mare, cu participarea actorilor de la Teatrul de Nord.
În mesajul transmis cu această ocazie, ministrul Gabriel Leş, profund emoţionat de onoarea ca un sătmărean să conducă Armata Română la 100 de ani de la momentul istoric celebrat azi, a evocat bucuria adusă atunci în sufletul şi inima românilor de Armata eliberatoare.
”Era Sâmbătă Patimilor și noi eram în așteptarea Învierii, dar nu numai a răscumpărătorului Domnului nostru Isus Hristos, ci și a învierii neamului românesc - așa avea să spună Augustin Ferențiu, primul primar român ar Sătmarului. La orele 15.00 se întrunea în sala Primăriei consiliul orășenesc și peste 100 de cetățeni fruntași ai orașului, iar la ora 15.20 era întâmpinat în piața din fața municipalității sătmărene generalul Davidoglu în fruntea trupelor române. Este important să ne amintim mesajul primarului de atunci, Lenard Istvan, pentru a înțelege contextul istoric al acestor evenimente: Nu știm, spunea primarul, în cât se va respecta de imperiul român limba maternă a populației maghiare și autonomia orașului, dar știm că față de stupiditatetea bolșevismului, dumneavoastră aduceți cultura occidentului civilizat. Pentru susținerea ordinii publice vă oferim sericiile noastre. Vă salut în numele populației acestui oraș” – a reamintit Gabriel Leș, în discursul său, momentele cele mai importante ale instaurării administrației românești la Satu Mare.
”Semnificația zilei de 19 aprilie 1919 a reprezentat și va reprezenta pentru aceste meleaguri un moment de deosebită semnificație, deoarece printr-un efort general al mai multor unități ale Armatei României a fost eliberat întreg județul Satu Mare și instaurat administrația românească. Mă bucur să mă aflu astăzi aici, în această zi de sărbătoare, și vreau să vă felicit pentru această inițiativă și foarte buna organizare a manifestărilor de azi. Activități de care avem nevoie pentru a ne aduce aminte constant de jertfa eroilor și de momentele grele prin care a trecut poporul român în drumul său spre libertate.Dumnezeu să binecuvânteze România și Dumnezeu să ne aibă în pază” – a încheiat ministrul Gabriel Leș.
La finalul manifestării a avut loc defilarea unor detașamente ale Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și o paradă de tehnică militară terestră (amfibii, transportoare, lansatoare proiectile) și aeriană (3 elicoptere IAR 330 Puma și 4 avioane militare MIG 21 Lancer), excelent primită de publicul foarte numeros prezent la eveniment.
apoi, ma Rachitane...sa pui tu punct dupa titlu... rusinica...
Conducerea orasului a boicotat evenimentul? Interesant... Viceprimarii nu fac parte din conducere?!
Iar faptul ca UDMR-ul nu a participat e firesc si logic: ei au fost alesi de o baza electorala care azi nu sarbatoreste intrarea armatei romane la Satmar ci VINEREA MARE.