
Administrezi o pensiune și te confrunți adesea cu erori în sistemul de rezervări care îți afectează negativ afacerea? Situații precum suprapunerea rezervărilor sau lipsa de comunicare între echipă sunt mai frecvente decât ți-ai dori.Un bărbat de 54 de ani din Iojib şi-a pierdut viaţa luni seara într-un accident grav de circulaţie.
Din primele cercetări ale poliţiştilor la faţa locului s-a constatat că Ştefan Lăcătuş circula pe şosea fără vestă reflectorizantă şi cu o bicicletă neechipată corespunzător pentru circulaţia pe timp de noapte, iar în jurul orei 22.00 a fost lovit de o maşină.
Biciclistul a murit pe loc, iar şoferul a părăsit locul accidentului. Potrivit asistenţilor de pe ambulanţa care s-a deplasat la accident, bărbatul a murit în urma traumatismului cranian sever pe care l-a suferit.
Poliţiştii de la circulaţie au demarat cercetări pentru a-l prinde pe făptaş. Dacă va fi prins, acesta va fi cercetat pentru ucidere din culpă, pedeapsa prevăzută fiind închisoarea de la 1 la 5 ani, precum şi pentru părăsirea locului accidentului, pedeapsa cu închisoarea în acest caz fiind de la 2 la 7 ani.
ANAF l-a amendat pe podarul de la Pomi, că n-are casă de marcat. Podarul a scos bacul la mal și gata!
Sătmărenii, printre cei mai nemulțumiți din țară în privința serviciilor medicale
Revoltă la Pomi! Localnicii se solidarizează cu bătrânul podar, care dă ANAF-ul în judecată.
UPDATE Cel de-al treilea tânăr accidentat, tot în comă
Accident mortal la ieşirea din Ciuperceni
Maria Pop, alias Lara Croft, este cea mai frumoasă boboacă
A murit Alexandru Șerbănescu, patronul agenției cunoscute de toți sătmărenii
Un sătmărean în Legiunea Străină
Mega-Târg de Crăciun organizat la Satu Mare
Accident cu trei morți la Negrești
Sindicalistul-erou al polițiștilor, îndepărtat din sindicat
Budoar Erotic Night la Club Las Vegas
Ștrandul Termal Tășnad s-a deschis! Prezentăm lista cu tarifele practicate în noul sezon estival
E oficial! Tânăra mămică nu a murit din cauza medicilor
Gala Full Fight K1 – show total !!!
Cântăreţul Ciprian Gătina a decedat într-un accident teribil
Eleganţă de înaltă clasă la Vila Class
Dacă Primăria n-a mișcat nimic, un sătmărean s-a apucat să facă singur patinoar în Grădina Romei
Alexandra Tătăran este Miss Ziua Oraşului
Majorat cum n-o mai văzut Sătmaru`