
În contextul creșterii numărului de infecții respiratorii acute din această perioadă (viroze, pneumonii, gripe), Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare a dispus instituirea mai multor măsuri preventive la nivelul unității sanitare pentru limitarea îmbolnăvirilor.
Măsurile sunt valabile pentru toate locațiile Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare, respectiv: Secția I Satu Mare, secția II Bixad și Ambulatoriul de specialitate.
O primă măsură vizează restricționarea accesului vizitatorilor în unitatea sanitară.
Din data de 24 februarie 2020, programul de vizită la Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare este de luni până vineri esteîntre orele 14.00- 16.00, iar în weekend și sărbători legale, între orele 13.00-17.00, cu un vizitator pentru fiecare pacient, timpul alocat fiind de 15 minute.
La intrarea în unitate aparținătorii vor avea obligația de a se identifica cu cartea de identitate. Tot aici vor primi și echipamentul de protecție, iar dezinfectantul pentru mâini va fi folosit în mod obligatoriu de fiecare persoană la intrarea și la ieșirea din spital.
Accesul pentru Ambulatoriul de Specialitate se va face numai în baza biletului de trimire, scrisorii medicale sau a biletului de externare. În cazuri excepționale accesul pacienților pentru Ambulatoriu se va face cu acordul telefonic al medicului solicitat.
De asemenea, Spitalul de Pneumoftiziologie a intensificat programul de dezinfecție. În paralel, au fost demarate în regim de urgență procedurile pentru achiziționarea unor dispensere cu soluție dezinfectantă care vor fi instalate la intrarea în secții, dar și în fiecare salon și cabinet medical.
Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare a suplimentat necesarul de medicamente antivirale și de teste pentru depistarea gripei.
Conducerea unității solicită populației și aparținătorilor să dea dovadă de înțelegere față de toate măsurile luate. Acestea au rolul de a preveni și totodată de a-i proteja pe pacienți și în aceeași măsură pe vizitatori, ținând cont de specificul spitalului și patologia existentă.
ANAF l-a amendat pe podarul de la Pomi, că n-are casă de marcat. Podarul a scos bacul la mal și gata!
Sătmărenii, printre cei mai nemulțumiți din țară în privința serviciilor medicale
Revoltă la Pomi! Localnicii se solidarizează cu bătrânul podar, care dă ANAF-ul în judecată.
UPDATE Cel de-al treilea tânăr accidentat, tot în comă
Accident mortal la ieşirea din Ciuperceni
Maria Pop, alias Lara Croft, este cea mai frumoasă boboacă
A murit Alexandru Șerbănescu, patronul agenției cunoscute de toți sătmărenii
Un sătmărean în Legiunea Străină
Mega-Târg de Crăciun organizat la Satu Mare
Accident cu trei morți la Negrești
Sindicalistul-erou al polițiștilor, îndepărtat din sindicat
Budoar Erotic Night la Club Las Vegas
Ștrandul Termal Tășnad s-a deschis! Prezentăm lista cu tarifele practicate în noul sezon estival
E oficial! Tânăra mămică nu a murit din cauza medicilor
Gala Full Fight K1 – show total !!!
Cântăreţul Ciprian Gătina a decedat într-un accident teribil
Eleganţă de înaltă clasă la Vila Class
Dacă Primăria n-a mișcat nimic, un sătmărean s-a apucat să facă singur patinoar în Grădina Romei
Alexandra Tătăran este Miss Ziua Oraşului
Majorat cum n-o mai văzut Sătmaru`