Un accident rutier de circulația a avut loc astăzi, în jurul orei 15.20, între autoturism și un microbuz în localitatea Dindeștiu Mic.
La fața locului s-au deplasat echipajele Detașamentului de pompieri Carei cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD cu un echipaj de prim ajutor și un autoturism cu un ofițer.
În accident au fost implicate șapte persoane. Victimele sunt conștiente și cooperante, până la sosirea echipajelor, toate persoanele au reușit să se autoeacueze.
Din primele cercetări se pare că șoferul autoturismului în vârstă de 25 de ani din Piatra Neamț ar fi efectuat o depășire neregulamentară și ar fi intrat în coliziune cu un microbuz condus de un bărbat de 38 de ani din Valea lui Mihai care a efectuat un viraj la stângă, regulamentar, pe DN19 spre localitatea Dindeștiu Mic.
Șoferul autoturismului va primi o sancțiune contravențională li o măsură complementară de suspendare a dreptului de a conduce autoturisme pentru o perioadă de 60 de zile.
Toate persoanele au refuzat transportul la spital, astfel că evenimentul rutier va fi soluționat ca accident cu pagube materiale.