Locale Altele
Miercuri, 8 Decembrie 2021
Mie, 8 Dec 2021
De zece ori mai mulți urși decât ar trebui să fie în pădurile Oașului
Prefectura Satu Mare  - Vineri, 19 Noiembrie 2021

O situație îngrijorătoare sesizată de reprezentanții asociațiilor de vânătoare din județul Satu Mare la întâlnirea pe care au avut-o vineri cu prefectul Altfatter Tamas  privește numărul foarte mare de urși bruni din zona Oaș - peste 20 de exemplare, inclusiv ursoaice cu pui – în situația în care optimul ar fi de două exemplare,  fiind semnalate inclusiv atacuri la om.

Situația, ca de altfel aceeași la nivel național,  se datorează interzicerii (cu excepția unor situații deosebite) a vânătorii la această specie, strict protejată prin lege.

Deoarece au fost  prezentate mecanisme concrete de finanțare și solicitări justificate de modificare a legislației în domeniu, prefectul a solicitat înaintarea unui memoriu, care să fie asumat de toate asociațiile de vânătoare din județ.

1102 vizite
Distribuie pe