Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Un vameş din Halmeu a lovit în plin o căruţă la Turulung
Barla Béla  - Joi, 5 Noiembrie 2009

Un grav accident de circulaţie a avut loc joi dimineaţă la Turulung. Tragedia a fost provocată de un vameş de la Halmeu care a ieşit din tură cu câteva minute înainte de producerea accidentului.

 

Se pare că şoferul a încercat să depăşească o altă maşină, a intrat pe contrasens şi a lovit din plin căruţa care venea din direcţia opusă, dinspre Drăguşeni spre Turulung.

 

În urma impactului, cei trei pasageri din căruţă, doi adulţi şi un tânăr de 15 ani, au ajuns pe mâinile medicilor, iar calul a pierit la scurt timp după producerea accidentului.

 

Cele trei victime au fost transportate la secţia de Urgenţă a Spitalului Judeţean Satu Mare, dar până la urmă nu a rămas internat decât Panter Andras, tânărul de 15 ani.

 

„Tânărul se afă internat la Chirurgie Pediatrică. Nu are fracturi, însă a suferit o comoţie cerebrală, drept pentru care medicii au considerat că trebuie să îl ţină sub supraveghere. Mama lui, care se afla şi ea în căruţă, acuză dureri la coloana vertebrală, dar examenul radiologic nu a arătat nimic, aşa că a fost trimisă la tomograf” - a declarat purtătorul de cuvânt a Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian.

 

În urma efectuării alcooltestului a reieşit faptul că vameşul Ştefan S. avea o concentraţie de alcool în sânge de 0,78 mg/l. Mai mult de atât, poliţiştii spun că şoferul ar fi adormit la volan. Pentru recoltarea probelor biologice vameşul a fost dus la Spitalul Judeţean.

Tags: caruta  accident  vames  
2670 vizite
Distribuie pe