Luna aprilie este momentul ideal pentru a te bucura de o plimbare în grădinile botanice și parcurile dendrologice ale țării și a te delecta cu splendoarea naturii, a pomilor înfloriți și a florilor de primăvară.
Grădinile botanice reprezintă o oază de liniște si culoare, fiind o destinație populară atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Mai mult decât atât, s-a dovedit că interacțiunea cu natura și cu „aerul liber” ajută la reducerea stresului, îmbunătățește nivelul de fericire și promovează starea generală de bine.
Acesta este motivul pentru care zeci de mii de iubitori ai naturii vizitează grădinile botanice în fiecare primăvară, pe care le consideră locuri ale consolării, liniștii – o portiță prin care evadează din zarva vieții de zi cu zi.
Dar care sunt cele mai frumoase grădini botanice și parcuri dendrologice din țară? Clubulcopiilor.ro a întocmit un clasament cu cele mai bine cotate grădini botanice și parcuri dendrologice din România, pe baza datelor disponibile în Google Maps.
Google Maps a acumulat peste 75.000 de recenzii pentru grădinile și parcurile dendrologice din România. Clasamentul întocmit ia în calcul grădinile botanice și parcurile dendrologice care au acumulat cel puțin 100 de recenzii de-a lungul anilor și care au obținut cele mai mari evaluări medii ale recenziilor.
Cele mai bine cotate grădini botanice și parcuri dendrologice se află în Iași, Craiova, Hunedoara, Carei și Chitila. Toate cele 5 au reușit să obțină un rating excelent de 4,7 dintr-un maximum de 5.
Parcul dendrologic din Carei este unul dintre cele mai vechi parcuri din România, realizat în anul 1698, în care se pot găsi arbori exotici și plante rare. În fața acestora se găsesc plăcuțe explicative, astfel încât puteți afla informații prețioase despre soiurile pe care le veți vedea. Aici se află peste 200 de specii de plante de pe toate continentele, pe o suprafață de peste 10 hectare.
În mijlocul parcului se găsește Castelul Károlyi, acesta fiind înconjurat de o grădină în stil englezesc. În fața castelului se găsește un platan istoric, care are un diametru de 205 centimetri, fiind plantat în anul 1810.