În urma evenimentelor petrecute vineri pe raza comunei Beltiug legate de pagubele suferite de apicultorii din zonă cauzate de tratamentele aplicate culturilor de rapiță fără respectarea procedurilor legale de înștiințare de către fermieri, prefectul Radu Roca a convocat în această dimineață o întâlnire, la sediul Instituției Prefectului județul Satu Mare.
Au participat subprefecții Altfatter Tamas și Romeo Pop, directorul Cancelariei, Radu Iancu, primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok-Gurzău reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, Oficiului Fitosanitar Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și ai Oficiului Județean de Zootehnie Satu Mare.
Apicultorii păgubiți prezenți la întâlnire alături de președintele Asociației Crescătorilor de Albine Satu Mare, Alin Andreescu, au solicitat sprijin din partea instituțiilor statului pentru a fi despăgubiți ca urmare a pierderilor de minim 50% în primele două zile, iar conform specialiștilor, întreg efectivul din stupi va fi afectat în scurt timp, iar producția din anul acesta va fi compromisă.
Prefectul Radu Roca a dispus instituțiilor abilitate efectuarea de verificări de specialitate, de îndată, identificarea fermierilor vinovați, aplicarea măsurilor legale și identificarea căilor pentru ca apicultorii să fie despăgubiți în cel mai scurt timp.