În aceste zile se împlinesc 65 de ani de la deportarea şvabilor sătmăreni în lagărele de muncă din regiunea minieră Donbas din fosta Uniune Sovietică. Supravieţuitorii şi urmaşii lor comemorează acele evenimente cu dovezi ale păstrării spiritului lor naţional.
La sfârşitul lunii ianuarie 1945, când în restul Europei era încă în plină desfăşurare cel de-al II-lea Război Mondial, în satele şvăbeşti din judeţul Satu Mare au început să sosească primele ordine de deportare.
Decizia a fost luată de Comisia Aliată de Control, care în această zonă a Europei însemna, de fapt, Armata Roşie „eliberatoare”, iar măsura a fost pusă în aplicare şi pe teritoriile care au reintrat, formal, în administrarea statului român.
Sute de mii de etnici germani din România, printre care s-au numărat şi aproximativ 5.000 de şvabi sătmăreni, au fost deportaţi pe principiul culpei colective, fiind făcuţi responsabili pentru atrocităţile şi pagubele produse de conaţionalii lor din Germania nazistă.
Cu toate că, în mod evident, şvabii sătmăreni care au primit ordine de deportare n-aveau nici o legătură cu războiul provocat de Hitler, văzându-şi de treabă în satele lor din jurul Careiului şi din alte regiuni ale judeţului, ca să nu mai vorbim de faptul că majoritatea lor erau deja maghiarizaţi, sovieticii i-au adunat pe toţi cei care aveau nume cu rezonanţă germană şi care erau apţi de muncă. Practic, în câteva zile, ruşii au golit de tineret toate satele şvăbeşti.
Atunci sătmărenii au revăzut cu oroare imagini care le erau cunoscute din anul anterior, din timpul deportării evreilor la Auschwitz, doar că de data asta a fost rândul şvabilor: sute de femei şi bărbaţi, unii încă adolescenţi, au fost îngrămădiţi în vagoane de marfă, cu destinaţia Doneţk, în partea răsăriteană a Ucrainei de azi.
Au fost duşi la „malenki robot”, adică munca de reconstrucţie a industriei sovietice distruse de război, cei mai mulţi dintre ei ajungând în minele de cărbuni, alţii în fabrici, iar unii mai „norocoşi” au avut ocazia să lucreze în agricultură, ceea ce însemna că măcar nu mureau de foame.
Dintre cei mai puţini norocoşi, în jur de o mie de persoane nu s-au mai întors niciodată acasă, fiind răpuşi pe pământ străin de foame, frig, boli şi munca de sclavi. După câţiva ani de chinuri şi umilinţe, ruşii le-au permis supravieţuitorilor să se întoarcă în locurile lor de baştină, dar aceştia au fost nevoiţi să păstreze tăcerea timp de încă 40 de ani, până la căderea comunismului.
Abia după Revoluţie au avut voie să-şi comemoreze martirii, iar de atunci Forumul Democrat German organizează aceste manifestări în fiecare an în altă localitate cu populaţie şvăbească.
În acest an a fost rândul comunei Petreşti să găzduiască, sâmbătă, manifestările de comemorare la care au participat sute de oameni din toate comunele din zona Careiului, în frunte cu primarii lor.
Ei au depus coroane de flori la monumentul deportaţilor din cimitirul satului, după ce au asistat la o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoţi condus de episcopul romano-catolic Eugen Schonberger.
Din partea autorităţilor judeţene a depus o coroană subprefectul Pataky Csaba, în timp ce Consiliul Judeţean a fost reprezentat doar de consilierul preşedintelui CJ, Nagy Szabolcs.
Apoi, la masa întinsă în căminul cultural din localitate, supravieţuitorii ajunşi acum la vârste venerabile şi-au povestit unii altora, cu lacrimi în ochi, grozăviile prin care au trecut, în timp ce pe scenă au evoluat nepoţii lor, membri ai fanfarelor tradiţionale şi ai ansamblurilor populare şvăbeşti din zona Careiului.
Un mare număr de credincioşi au participat şi duminică, la biserica Calvaria din Satu Mare, la slujba de comemorare a victimelor deportărilor, după care organizatorii şi invitaţii lor, între care s-au numărat consilierul din cadrul Ministerului Culturii, Karol Konig, prefectul Radu Giurcă şi primarul Iuliu Ilyes, au asistat la o manifestare culturală la Casa Şvabilor de pe Bulevardul Vasile Lucaciu.
În discursul său, prefectul a vorbit despre necesitatea păstrării în memoria colectivă a jertfei conjudeţenilor noştri pentru evitarea repetării istoriei, în timp ce primarul Iuliu Ilyes şi-a exprimat admiraţia pentru tăria de caracter, demnitatea, credinţa şi atitudinea plină de speranţă a supravieţuitorilor şi urmaşilor acestora.
Iar această atitudine şi-a găsit cea mai potrivită exprimare în spectacolul de cântece şi dansuri şvăbeşti prezentate de ansamblurile Forumului Democrat German şi Organizaţiei de Tineret „Gemeinsam”.