Locale Altele
Sambata, 15 Februarie 2025
Sam, 15 Feb 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Drumul modernizat al Odoreului, inaugurat oficial
Leontina Volosciuc  - Vineri, 26 Septembrie 2008

Una dintre cele mai mari străzi din Satu Mare, cea a Odoreului, a fost inaugurată azi oficial, în noua formă pe care a primit-o în urma lucrărilor de modernizare.
 
La recepţia oficială a lucrărilor au fost prezenţi primarul Iuliu Ilyes, viceprimarii Kereskenyi Gabor şi Adrian Albu, precum şi şefii instutiţiilor implicate în acest proiect. În proiectul de modernizare a străzii Odoreului au mai fost incluse alte patru străzi adiacente şi anume Oaşului, Cărămidarilor, Carpaţi şi Onisifor Ghibu, care au beneficiat de asfaltare, refacerea iluminatului public, construirea de trotuare, zone verzi şi intrări în curţi amenajate la standarde europene. Valoarea totală a lucrărilor a fost de peste 10 milioane lei
(2,5 milioane euro).

Într-o scurtă conferinţă de presă susţinută în aer liber, primarul a precizat că în primăvara anului viitor vor începe  lucrările la parcarea de sub pasajul de pe strada Fabricii, parcare destinată TIR-urilor, cu aproximativ 30-35 de locuri. Totodată se va dispune înlăturarea stâlpilor de lemn de pe Odoreului.

Tags: drum odoreului  modernizare  inaugurare  
2346 vizite
Distribuie pe