O ambulanţă a reuşit performanţa de a răsturna o maşină de transport valori, într-un accident petrecut joi dimineaţa în intersecţia de la coborârea de pe podul Golescu, aproape de clădirea Poliţiei de Frontieră. Din fericire, nu au fost victime, dar duba blindată s-a răsturnat în mijlocul intersecţiei.
Se pare că ambulanţa circula cu viteză, dar nu avea pornite semnalele acustice şi luminoase şi nu a acordat prioritate maşinii de transport valori a unei firme locale de pază şi securitate, lovind-o în plin, în partea dreaptă.
Circulaţia a fost blocată pe strada Bujorului, până ce echipele de intervenţie au reuşit să reaşeze duba pe roţi şi să elibereze intersecţia. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
După ce s-a bucurat de aprecierea clienţilor de la Moara cu Noroc, pizza Ebella poate fi savurată acum şi la cea mai nouă terasă deschisă pe Corso, între Dacia şi Aurora, într-un mediu plăcut, numai bun pentru petrecerea serilor liniştite de vară. În curând, la terasa Ebella se vor putea servi şi specialităţi din carne de pui. Invitat surpriză la petrecerea pensionarilor
Marti, 27 Iulie 2010 Sărbătoarea lunară a pensionarilor de la restaurantul Paloma a avut marţi un oaspete de onoare. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Pensionarilor, Preda Nedelcu, a fost invitat la petrecerea organizată la localul condus de omul de afaceri Vasile Lup. Şoferul din Baia Mare, vinovat de accidentul de la Ciuperceni
Miercuri, 28 Iulie 2010 De accidentul de circulaţie produs marţi la Ciuperceni în care şi-a pierdut viaţa o băimăreancă în vârstă de 62 de ani, iar alte două persoane au fost rănite grav se face vinovat Adrian Bogdan, şoferul autoturismului Ford Focus, în care se afla şi bătrâna. Cade tencuiala de pe Dana II
Sambata, 24 Iulie 2010 Faţada hotelului Dana II din centrul vechi al Sătmarului a devenit o ameninţare pentru sătmăreni. Sâmbătă pe la amiază a căzut o bucată mare de tencuială de pe acoperişul clădirii istorice renovate de omul de afaceri Vasile Bud şi transformată în hotel de 3 stele. Unul din premiile oferite de Zibo a ajuns la Satu Mare
Miercuri, 21 Iulie 2010 Recent a avut loc tragerea la sorti a tombolei abonatilor si prietenilor Zibo, iar printre cei cinci castigatori s-a numarat si o satmareanca. Numele ei este Zaha Claudia si a castigat o bicicleta pentru fetita sa, Alexandra, care are doi anisori.