În baza unui protocol comun de colaborare între Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Tăşnad şi Şcoala generală cu clasele I-VIII din localitate, miercuri dimineaţă, în pădurea Heresteţ, din imediata apropiere a oraşului, s-a desfăşurat o acţiune comună de ecologizare a zonei.
Dotaţi cu saci de plastic şi mănuşi, un număr de 40 de jandarmi şi 50 de elevi ai şcolii generale din Tăşnad, împreună cu învăţătoarele şi părinţii acestora, au curăţat şi toaletat vegetaţia din zona respectivă, des frecventată de tăşnădeni la fiecare sfârşit de săptămână, pentru relaxare.
Purtătorul de cuvânt, locotenent Diana Benţe, afirmă că prin această acţiune, cetăţenii urbei precum şi turiştii care vor să îşi petreacă mini-vacanţa de 1 şi 2 Mai în imediata apropiere a pădurii, pot să se bucure de un mediu curat şi plăcut, totodată sensibilizându-i să conştientizeze necesitatea conservării zonei, dar şi a implicării lor active, pentru protejarea specificului peisagistic.
"Cu toţii vrem să trăim într-un mediu curat, dar depinde de fiecare în parte şi de noi toţi împreună dacă suntem hotărâţi să acordăm o şansă în plus protecţiei mediului înconjurător. Nu este prima acţiune de acest gen, în fiecare an jandarmii tăşnădeni desfăşurând asemenea acţiuni de ecologizare, independent sau în colaborare cu alte organizaţii" - precizează lt. Diana Benţe.