Locale Altele
Duminica, 25 Octombrie 2020
Dum, 25 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
14 Mai 1970
Florin Răchitan  - Vineri, 14 Mai 2010

Comemorări sobre şi lipsă de interes din partea sătmărenilor, acestea au caracterizat manifestările de comemorare a evenimentelor tragice petrecute în urmă cu patru decenii şi care şi-au pus amprenta definitiv asupra oraşului şi memoriei colective a locuitorilor.


 

Manifestările au început dimineaţa cu un Te-Deum şi depuneri de jerbe de flori la monumentul ridicat în memoria victimelor inundaţiilor în Piaţa 14 Mai.
 


În discursul rostit în faţa câtorva zeci de locuitori ai cartierului, primarul Iuliu Ilyes le-a amintit că în timpul inundaţiilor apa a fost cea mai adâncă tocmai în zona respectivă, ajungând chiar la 2 metri şi distrugând cea mai mare parte a locuinţelor.
 

 

Tot în zonă au murit o bună parte a celor 57 de victime înregistrate oficial în urma inundaţiilor. Această cifră a fost contestată imediat de unul dintre eroii locali care au participat activ la salvările de vieţi omeneşti în acele zile de suferinţă.
 

 

Kaiser Ernő a venit acasă de la Budapesta, unde s-a stabilit de peste două decenii, pentru a participa la aceste manifestări şi pentru a depune o jerbă de flori în numele supravieţuitorilor catastrofei. Potrivit declaraţiilor sale, el a numărat 91 de morţi în casele din care a salvat nu mai puţin de 187 de persoane.
 

 

Povestea sa pare desprinsă din filmele hollywoodiene, dar pune în lumină şi o serie de aspecte trecute cu vederea sau chiar ţinute în tăcere în ultimii 40 de ani. El spune că, fiind de profesie subinginer hidrotehnist, şi-a dat seama încă din seara zilei de 13 mai că oraşul se află în pericol şi a încercat să avertizeze autorităţile vremii, dar nimeni nu l-a băgat în seamă.
 

 

El a propus o soluţie tehnică prin care nivelul apei s-ar fi putut păstra sub 50 cm, chiar dacă ar fi inundat o mare parte din oraş, însă distrugerile ar fi fost sensibil mai mici. Nimeni nu şi-a asumat însă responsabilitatea pentru a face o breşă în digul Someşului în locul indicat de el.
 

 

În noaptea de 14 spre 15 mai, când prima viitură a trecut peste dig în zona Bercu Roşu, s-a iscat panica în rândul populaţiei, care nu fusese avertizată cu privire la iminenţa catastrofei, iar autorităţile au fost luate „pe nepregătite”, ceea ce se pare că era deja o tradiţie şi în acele vremuri.


 

Marcat de ceea ce a văzut în primele ore ale catastrofei, subinginerul Kiss Ernő, care făcea caiac-canoe de performanţă la Clubul Unio, a rupt lacătul magaziei din Grădina Romei în care ştia că sunt depozitate nişte bărci. A sustras, practic, o barcă şi a pornit să salveze oamenii blocaţi în podurile caselor ce erau gata să se prăbuşească. Fotografia în care apare el, salvând cu barca o familie de sinistraţi, a fost publicată şi în volumul „Epopee pe Someş”, fiind considerată imaginea emblematică a salvatorilor din acele zile.
 

 

„În acele zile am fost peste tot în oraş, am salvat zeci de copii şi bătrâni care abia se mişcau şi i-am dus în locuri mai sigure. Până să se trezească autorităţile, eu am fost, practic, singurul civil care pluteam cu barca pe străzile inundate şi salvam oameni. Nici în zilele următoare nu am stat locului, îmi amintesc chiar că am avut o altercaţie cu un miliţian care se plimba cu şalupa cu motor şi făcea pe şeful în timp ce oamenii strigau disperaţi după ajutor de pe acoperişuri” – îşi deapănă amintirile Kaiser Ernő, ajuns acum la vârsta venerabilă de 73 de ani.
 

 

Au trecut de atunci 40 de ani, iar imaginile acelor zile mai trăiesc doar în amintirile sătmărenilor trecuţi de prima tinereţe şi în fotografiile alb-negru prezentate vineri în cadrul unei expoziţii organizate în holul Primăriei. La vernisaj au fost invitaţi şi unii „veterani” care au deţinut atunci funcţii importante la instituţii-cheie. Fostul director local al Apelor Române, Alexa Rusu, a vorbit despre condiţiile meteorologice şi împrejurările care au dus la inundaţiile de proporţii nemaiîntâlnite în regiunea noastră, iar colonelul în rezervă Nicolae Bucur, fost ofiţer la Grupul de Pompieri, a vorbit despre acţiunile de salvare organizate de autorităţi.


 

Primarul Iuliu Ilyes a depănat şi el amintiri din copilăria sa, marcată de marea inundaţie din 1970. În memoria lui sunt încă vii zgomotele viiturilor pustiitoare din nopţile nedormite şi imaginea bărbaţilor care stăteau de veghe la fiecare colţ de stradă pentru a-şi anunţa vecinii de pericolul iminent.


 

După vernisaj, oficialităţile şi invitaţii au vizionat în sala de şedinţe a Consiliului Local un film documentar cu imagini de arhivă realizate în acele zile de angajaţii Apelor Române. 

7433 vizite
Distribuie pe