Miercuri seara, la ora 20.26, Staţia de Pompieri Negreşti Oaş a intervenit cu 2 autospeciale, sub comanda plt. Morar Gheorghe, în localitatea Huta Certeze, str. Principală, nr. 321/A, unde a izbucnit un incendiu la o pensiune agroturistică aflată în proprietatea firmei S.C. HUTA COV S.R.L.
Forţele de intervenţie ale Staţiei de Pompieri Negresti Oaş au ajuns la locul intervenţiei la ora 20.30 şi au constatat că ardea acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp, cu posibilităţi de propagare la întreaga clădire.
Datorită faptului că incendiul s-a propagat cu repeziciune la întreg acoperişul şi existând pericolul să se propage la restul clădirii, din ordinul Inspectorului Şef, colonel Burz Iulian, la faţa locului s-a deplasat comandantul Staţiei de Pompieri Negreşti Oaş, lt. Cora Georgel, iar în sprijin s-a trimis o autospecială de la Garda de Pompieri Turţ.
De asemenea, de la Detaşamentul de Pompieri Satu Mare s-a trimis o autospecială şi un autocamion cu un echipaj de pompieri pentru a-i ajuta pe pompierii negreşteni la lichidarea incendiului.
La locul intervenţiei s-a deplasat din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,SOMEŞ” al judeţului Satu Mare grupa operativă condusă de ofiţerul la permanenţă, col. Sălăgean Vasile, care a preluat comanda intervenţiei până la lichidarea incendiului, la ora 01.50.
În cursul zilei de joi, din ordinul inspectorului şef, colonel Burz Iulian, o comisie formată din lt.col. Dima Nicolae – şef Centru Operaţional, lt. Cora Georgel - comandantul Staţiei de Pompieri Negreşti Oaş şi plt. Moisa Florin - subofiţer tehnic din cadrul Inspecţiei de Prevenire s-a deplasat la faţa locului pentru a stabili cauza probabilă a incendiului .
Aceştia au constatat că sursa probabilă a fost jarul sau scânteile rezultate din coşul de fum şi purtate de vânt către părţile combustibile ale acoperişului. Au ars: aproximativ 180 placi de ondulir, aproximativ 600 m.l. corni, aproximativ 150 m.l. grindă, aproximativ 60 m.p. asterială, aproximativ 330 m.p. vată sticlată, 5 paturi duble, 7 paturi simple cu mobilier şi saltelele aferente, 10 paturi pliabile, 10 TV Euroclor, 17 receiver TV, 12 dulapuri, 2 corpuri mobilă dublă, omaşina de spălat, 12 seturi lenjerie pat, 8 ferestre Velux şi o bucată fereastră termopan.
S-au degradat: pereţii, tavanele şi instalaţia electrică a încăperilor, aproximativ 100 m.p. mochetă, aproximativ 200 m.p. gresie, 12 cabine de duş, 12 oglinzi, 12 seturi baterii robineţi, 26 uşi de lemn, 15 ferestre şi aproximativ 200 m.l. burlan.
Valoarea pagubelor materiale se ridică la suma de aproximativ 630.000 lei. Prin interventia prompta a pompierilor s-au salvat clădirea cu anexele şi dotările aferente, în valoare de aproximativ 3.360.000 lei.