Locale Altele
Joi, 9 Iulie 2020
Joi, 9 Iul 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Impact mortal între tren și tractor
Ioana Gavrău  - Vineri, 1 Octombrie 2010
Un sătmărean de 48 de ani și-a pierdut viața, iar soția acestuia se află în stare gravă la spital după ce tractorul în care se aflau a fost izbit frontal de trenul personal care circula pe relația Satu Mare – Halmeu. Accidentul feroviar a avut loc vineri după amiază, între localitățile Satu Mare și Botiz, la borna 2+5.


Cei doi sătmăreni aveau o fermă în apropiere, iar zilnic treceau peste calea ferată unde s-a întâmplat nenorocirea. În jurul orei 15.00, tractoristul, Vasile Molnar, nu s-a asigurat în momentul în care a traversat calea ferată, iar în ciuda avertizării sonore, impactul a fost inevitabil.
 


L-am văzut de la depărtare, l-am avertizat sonor, însă acesta nu s-a oprit. Nu aveam viteză mare“, a spus mecanicul șef, Vasile Zeling.
 



Impactul dintre tren și tractor a fost extrem de puternic. Sătmăreanul a decedat pe loc, iar soția acestuia a fost rănită grav. „Când am văzut că nu mai pot să evit nimic, am sărit și eu din tren. Dacă rămâneam acolo, sigur muream“, a spus mecanicul șef.

Pompierii au intervenit

Intervenția pompierilor militari a fost extrem de dificilă. Accesul la locul unde s-a produs accidentul nu a fost posibil cu autoturismele, pompierii, personalul SMURD, dar și Ambulanța fiind nevoite să pargurcă pe jos aproximativ un kilometru.
 

Tren plin cu navetiști

Trenul personal 4323, care circulă pe relația Satu Mare- Halmeu, era plin cu navetiști, majoritatea dintre ei fiind elevi. Mulți dintre aceștia au asistat la cumplita scenă. „Eu am văzut tot. Am văzut când am lovit tractorul, s-a spart și geamul de aici. Mai mult, am fost aruncat la pământ , iar câteva ciobori au căzut peste mine“, a spus un elev.
 


O femeie a fost ușor rănită în urma impactului. „Stăteam în picioare, iar la un moment dat, din cauza impactului, am căzut pe podea, fiind târâtă câțiva metri. A fost îngrozitor! M-am julit la un braț și am tras o sperietură de moarte“, a spus femeia.
 
Polițiștii și CFR au deschis o anchetă. Din primele cercetări, vinovat se face tractoristul care nu a fost atent la trecerea de cale ferată, semnalizată corespunzător cu indicatoare.
4240 vizite
Distribuie pe