Locale Altele
Luni, 30 Martie 2020
Luni, 30 Mar 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Descindere de amploare a polițiștilor pe Ostrovului
Ioana Gavrău  - Joi, 11 Noiembrie 2010
Vasile Marina, sătmăreanul arestat preventiv pentru infracțiuni la regimul circulației și fals privind identitatea, bărbatul care a fugit în urmă cu cinci săptămâni din sediul poliției, a fost însoțit joi seara de mascați, pe strada Ostrovului, unde a avut loc o percheziție domiciliară la locuința iubitei lui.



Potrivit unor surse judiciare, armele găsite luni pe Bulevardul Sănătății aparțin lui Marina. Drept urmare, joi, în jurul orei 17.00, pe strada Ostrovului, mascații, alături de polițiști și procurori, au descins în locuința prietenei lui Marina.




Conform acelorași surse, la fața locului nu s-a găsit deocamdată nimic. Niciun vecin nu a vrut să dezvăluie motivele pentru care s-a efectuat percheziția. „Nu putem spune nimic. Ne este frică“, a spus un vecin.

Vasile Marina a fost dat în urmărire generală în data de 6 octombrie, când, în timp ce era audiat, într-un moment de neatenție al oamenilor legii, a reușit să fugă din sediul poliției. În data de 1 noiembrie, un bărbat din localitatea Necopoi a sesizat polițiștii după ce în locuința lui a găsit un bărbat. În urma verificărilor, persoana în cauză era Vasile Marina, dat în urmărire generală.
Acesta a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, iar conform unor surse din cadrul IPJ Satu Mare, bărbatul are legătură și cu armele găsite într-un autoturismul parcat pe Bulevardul Sănătății.


Armele au fost găsite chiar de hoțul care a vrut să spargă autoturismul. Polițiștii au găsit cinci arme de vânătoare, două pistoale cu aer comprimat, peste 250 de cartușe de diferite calibre.
Atât armele, muniţia, cât şi bunurile găsite sunt susceptibile a proveni din furturi.

În continuare se desfăşoară activităţi investigative, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru stabilirea provenienţei bunurilor şi clarificarea situaţiei.

2366 vizite
Distribuie pe