Locale Altele
Joi, 12 Iunie 2025
Joi, 12 Iun 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Scandal la Slavici! Direcțiunea a anulat Miss-ul Bobocilor
Ioana Gavrău  - Sambata, 13 Noiembrie 2010
Miss Boboc „Colegiul Național Ioan Slavici“, care urma să aibă loc vineri seara în club Insomnia, a fost amânat pentru o dată necunoscută deocamdată. Direcțiunea liceului a luat această decizie după ce clasa organizatoare nu ar fi respectat unele condiții impuse de profesori.

Scandal mare la Colegiul Național „Ioan Slavici“! Concursul de frumusețe care trebuia să aibă loc vineri seara a fost amânat după ce direcțiunea a constatat că elevii organizatori și-au luat nasul la purtare și nu au respectat regulile impuse de profesori.

Am ajuns la această decizie pentru că nu s-au respectat unele condiții. Eu de la bun început nu am fost de acord ca acest miss să se desfășoare într-un club. Mai mult, le-am interzis elevelor să-și desfășoare repetițiile în respectiva locație“, a spus Constantin Martin, directorul Colegiul Național „Ioan Slavici“.

Se pare că direcțiunea a sărit ca arsă după ce a aflat că elevele ieșeau de la ore, înainte de terminarea cursurilor, pentru a face repetiții. „Le-am spus foarte clar că doar înainte cu o zi de desfășurarea miss-ului pot să repete în club, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, ieșeau din timpul orele pentru aceste repetiții“, a mai spus Constantin Martin.

Situație neplăcută

După ce miss-ul a fost anulat, managerul clubului nu a mai apucat să-i anunțe pe cei de la Connect-R de situația creată, astfel încât, aceștia vor concerta vineri seara în club Insomnia. Spectacolul este programat să înceapă după orele 23.30, prețul de intrare fiind de 15 lei. 

Prin rândul elevilor de la Slavici circulă zvonul că adevăratul motiv al amânării miss-ului ar fi cu totul altul. Se pare că unele concurente ar fi ieșit în oraș cu persoane care urmau să jurizeze concursul, iar acest lucru a ajuns la urechile profesorilor.

Nu confirm așa ceva. Au ieșit la repetiții fără acceptul nostru. Acesta este motivul“, a spus directorul Colegiului Național „Ioan Slavici“.
6787 vizite
Distribuie pe