Locale Altele
Luni, 14 Octombrie 2024
Luni, 14 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Suspectă de gripă porcină, internată la Terapie Intensivă
Ioana Gavrău  - Miercuri, 19 Ianuarie 2011
O tânără de 24 de ani din localitatea Terebești este suspectă de virusul gripei noi, AH1N1. Rezultatele finale vor ajunge abia la sfârșitul acestei săptămâni, când reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Satu Mare se vor putea pronunța cu exactitate asupra virusului. Alte șapte persoane au intrat in contact cu tânăra, însă niciuna nu prezintă o simptomatologie specifică.

În 15 ianuarie, tânăra de 24 de ani a fost internată de urgență la Spitalul Județean, aceasta prezentând febră mare, frisoane. La scurt timp este intubată, oferindu-i-se totodată medicamentația necesară acestui virus.

„Anul trecut Ministerul Sănătății ne-a recomandat un tratament antiviral pentru gripa nouă. Și în momentul de față mai avem pe stoc 490 de cutii de medicamente antivirale. În această situație avem posibilitatea să intervenim în cazuri de infecție cu gripă porcină“, a spus Dorina Dragoș Guran, directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică Satu Mare.

Cei șapte contacți direcți nu prezintă nicio simptomatologie, fiecare dintre aceștia fiind evaluați clinic.
Totodată s-au prelevat probe care au fost trimise la Institutul Cantacuzino din București, urmând ca vineri să ajungă și rezultatele.

Conducerea Spitalului Județean Satu Mare a restricționat programul de vizite pe unele secții. Pe ATI, Nou-născuți, Chirurgie și Pediatrie, programul de vizită este între 14-17.00, fără nicio excepție.
1882 vizite
Distribuie pe