Locale Altele
Joi, 9 Aprilie 2020
Joi, 9 Apr 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Distracție la Revelionul muzicanților
Ioana Gavrău  - Sambata, 22 Ianuarie 2011
Muncesc de fiecare dată la trecerea dintre ani și reușesc întotdeauna să distreze oamenii. Muzicanții din Satu Mare au sărbătorit vineri seara Revelionul. Nu mai puțin de cinci formații și mai multi înstrumentiști, alături de elevi ai Școlii de Arte Satu Mare s-au distrat pe cinste la cea de-a 25-a ediție a Revelionului muzicanților.


Petrecerea a început în jurul orei 21.00, la restaurantul Aurora. Deschiderea a fost făcută de decanul de vârstă al Revelionului, cel care acum 25 de ani a dat startul tradiției.


Prin efortul unor muzicieni locali, acum 25 de ani, exact în această sală, cu ingredientele care au fost am hotărât să facem un revelion al muzicanților. Țin minte că pe vremea respectivă poliția ne-a reținut la 11.45, am stins luminile și am camuflat geamurile, iar cu instrumente reci, tobe, farfurii ne-am continuat Revelionul. Cel de-al 25-lea Revelion este un serial de amintiri pentru noi toți și o ocazie potrivită de a-mi întâlni colegii de breaslă“, a spus Alexandru Ivanovici, de 62 de ani.

6 formații

Atmosfera a fost întreținută de șase formații: No Coment, XXL, Sonor, Magic, Metropolis și Kremsel, cea mai tânără formație din Satu Mare. Toată lumea s-a distrat pe cinste.


Noi sărbătorim Revelionul muzicanților la câteva zile după cel normal. Toată lumea știe că muzicanții cântă la trecerea dintre ani, îi distrează pe ceilalți, iar soțiile noastre rămân singure.Acum am ajuns să ne petrecem alături de ele și de colegii noștri“, a spus Mircea Deac, directorul Școlii de Artă Satu Mare și totodată solist al trupei No Coment.


Umoristul Sorin Tănase a fost prezent vineri seara la Aurora și i-a înveselit pe invitați cu cele mai bune glume.


Vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a participat pentru prima dată la un astfel de eveniment. „Eram foarte curios să văd cine cântă la Revelionul muzicanților “, a spus acesta.

Invitații au mai avut parte și de alte surprize pe parcursul întregii seri.



2368 vizite
Distribuie pe