Dacă anul trecut o fost cum o fost, în cancerul din Casa de Cultură a Sindicatelor, Bounce-ul de anul acesta a fost nebunie!!! Sala de sport a Colegiului Tehnic „Traian Vuia” s-a umplut sâmbătă de sute de tineri entuziaşti, care au făcut atmosferă cum vedem numai în filmele americane.
Locaţie excelentă, organizare ireproşabilă, juriu profesionist, coregrafii ce tăiau respiraţia şi battle-uri energizante…
Primăria a făcut bine că i-a sprijinit în acest an, atât financiar, cât prin experienţa specialiştilor de la Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, pe organizatorii principali ai concursului de hip-hop şi break dance, trupa sătmăreană „Crazy Dancers”, condusă de Greti Bandula.
La concurs s-au înscris peste 30 de trupe, cu nu mai puţin de 300 de dansatori din toată ţara, dar şi din Ungaria, ceea ce înseamnă că Satu Mare este recunoscut deja ca un centru important al acestei mişcări culturale atât de apreciate de tineret.
Trebuie să menţionăm şi faptul că din juriu au făcut parte doi renumiţi dansatori-coregrafi din Ungaria şi unul sosit tocmai din Los Angeles, adică din patria hip-hop-ului. În urma deciziilor lor, podiumul la diferitele secţiuni a arătat în felul următor:
Sectiunea Hip-Hop Dance
Solo sub 12 ani
I - Kajcsa Vanesa
II - Matei Victoria
III - Darna Mara
- toate trei din Oradea -
Solo peste 12 ani
I - Razvan Duma, Oradea
II - Constantin Ioana, Oradea
III - Marincas Marius, Satu Mare si Filimon Denisa, Oradea
Duo
I - Razan Duma si Bubui Erik, Oradea
II - Andreea Margin si Pandrea Cristina, Oradea
III - Stefan si Adil, Bucuresti
Echipe
Sub 12 ani
I - B-Babies, Oradea
II - M-Q Kids, Oradea
III Crazy Kids - Satu Mare
Peste 12 ani, categoria A (cu coregraf)
I - Boom Box, Oradea
II - Future M & Q, Oradea
III - Crazy Dancers, Satu Mare
Peste 12 ani, categoria B (fara coregraf)
I - Inovation, Oradea
II - Unique - Oradea
III - Addicted - Oradea
Sectiunea Break Dance
I - B-boy Roll
II - B-boy Junior
III - B-boy Aron
- toti trei din Satu Mare
P.S. Mulţumim cititorului nostru fidel, Kiss Adam, pentru fotografiile cool pe care ni le-a pus la dispoziţie. Csak igy tovabb!!!