Membrii Societăţii Carpatine Ardelene din Satu Mare au salvat la începutul acestei săptămâni şase pui de vânturel roşu din castelul Perényi din Turulung, aflat în curs de renovare. Puii au fost mutaţi într-un cuib artificial amplasat pe un copac din apropiere.
Vineri dimineaţa muncitorii de la firma care realizează lucrările de renovare ale castelului Perényi din Turulung au găsit pe faţada nordică a clădirii un cuib cu pui de păsări răpitoare. Împreună cu reprezentanţii primăriei locale, ei au luat decizia să sisteze temporar lucrările, pentru a proteja păsările, după care primarul Koczán Levente i-a anunţat pe specialiştii Societăţii Carpatine Ardelene.
„Ştiam că păsările răpitoare sunt strict protejate de lege şi, aflând despre prezenţa vântureilor roşii, am decis să sistăm imediat lucrările. Am colaborat de mai multe ori cu Societatea Carpatină Ardeleană din Satu Mare, ei fiind custozii ariei protejate din împrejurimile comunei, astfel că le-am cerut sfatul” – a declarat primarul comunei Turulung.
După constatarea de la faţa locului, specialiştii Societăţii Carpatine Ardelene au decis să amplaseze un cuib artificial pe un arbore de lângă castel, unde să fie mutaţi puii.
„Relocarea puilor este soluţia optimă atât pentru muncitori, cât şi pentru păsări. Cuiburile artificiale sunt amplasate astfel încât păsările să poată cuibări în condiţii de siguranţă chiar şi mai mulţi ani la rând. Mutarea a avut loc luni dimineaţă, după ce puii au fost inelaţi, ceea ce ne ajută la urmărirea lor în viitor. După observaţiile care au durat toată ziua putem afirma că atât părinţii, cât şi puii au acceptat noul lor adăpost, iar muncitorii pot să-şi continue lucrările de renovare, fără să deranjeze ultima etapă de maturizare a puilor” – a declarat Szabó D. Zoltán, lector la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Biologie-Geologie, şi consultant ştiinţific al Societăţii Carpatine Ardelene.
„Vântureii, ca toate păsările răpitoare, au un rol deosebit, selectând indivizii bolnavi sau răniţi din populaţiile pradă şi împiedicând reproducerea lor excesivă. A fost o surpriză mare pentru noi că perechea din castel are şase pui, un număr destul de mare pentru această specie, care de obicei depune 3-4 ouă, din care nu toate ajung la vârsta maturităţii” – a declarat Kiss István, agent de teren al Ariilor Naturale Protejate ”Râul Tur”.
Vânturelul roşu (Falco tinnunculus) este o pasăre răpitoare de talie mică, de 31-37 cm. Face parte din familia şoimilor. Are coada lungă, aripi lungi şi ascuţite. Spatele este roşcat, iar partea inferioară gălbui-crem, cu pete şi dungi negre. Se poate observa adesea survolând solul, staţionând în aer cu aripile fluturânde. Nu-şi construieşte cuib propriu, ocupă de regulă cele abandonate de ciori şi de coţofană. Uneori alege pentru depunerea ouălor crăpături de stânci, scorburi largi de copac sau chiar acoperişuri de clădiri.
Aduce folos foarte mare pentru agricultură. Cea mai mare parte a hranei este alcătuită din şoareci şi alte rozătoare mici. Pe lângă acestea, consumă o cantitate mare de insecte considerate dăunătoare pentru agricultură, cum ar fi coropişniţa şi diferite specii de lăcuste.