Campania "Free Hugs" reprezintă o mişcare în care "străinii" oferă imbratisari "străinilor". Campania a început în 2004, fiind iniţiată de australianul cunoscut sub pseudonimul Juan Mann. El a avut această idee când ajuns pe aeroportul din Sydney şi nu era nimeni să îi ureze bun venit acasă, simţindu-se turist în propriul oraş.
S-a dus în cea mai populată intersecţie de pietoni, a luat un carton şi a scris pe el cu un marker "Free hugs" (Îmbrăţişări gratuite), dar în primele 15 minute nimeni nu l-a băgat în seamă. Prima persoană care i-a oferit o îmbrăţişare a fost o bătrânică. După ce aceştia s-au despărţit, ea zâmbea.
Din 2006 campania a devenit cunoscută datorită unui videoclip postat pe YouTube de trupa australiană Sick Puppies. Îmbrăţişările sunt gesturi de afecţiune, bunătate, menite a-i face pe alţii să se simtă bine. Ziua internaţională "Free Hugs" se sărbătoreşte în primul weekend din luna Iulie, de aceea am hotărât să organizăm şi noi aceasta actiune, continuând tradiţia din
anul 2007.
Dorim să aducem sătmărenilor ceva nou, să îi bucurăm cu îmbrăţişările noastre şi să îi invităm să ni se alăture duminică, 3 iulie, în faţa statuii lui Vasile Lucaciu din Piaţa Libertăţii, de la ora 17.00, cu un tricou alb şi o pancartă.