Locale Altele
Duminica, 5 Aprilie 2020
Dum, 5 Apr 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
VIDEO Cultură de cannabis în pădurea Foieni
Ioana Gavrau  - Joi, 20 Octombrie 2011
Un tânăr de 22 de ani din Foieni a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Serviciului de Crimă Organizată Maramureș după ce a prins în flagrant în timp ce încerca să vândă unui polițișt sub acoperire cantitatea de 90 de grame de canabis. Acesta urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Alte două persoane sunt cercetate în acest dosar.


Din primele verificări, suspectul era sprijinit în activitatea sa infracţională de către alti doi tineri, cu vârsta de 17 ani, ambii din Satu Mare.

S-a procedat la efectuarea a trei percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor, de unde a fost ridicată, de către poliţişti, cantitatea totală de circa 270 g canabis. Cu aceeaşi ocazie, au mai fost ridicate, în vederea cercetării, sisteme informatice, despre care există indicii că ar fi fost utilizate la săvârşirea faptei.

La extinderea cercetărilor, în aceeaşi seară, pe raza localităţii Foeni, judeţul Satu Mare, a fost identificată o cultură ilicită de canabis, pe suprafaţă totală de 8 arii de teren. De pe terenul respectiv a fost ridicată cantitatea de circa 16 kg de plante verzi cu aspect de cannabis, care va fi înaintată laboratorului de analiză şi profil al drogurilor, pentru expertiză de specialitate.
Totodată, faţă de suspecţi, s-au pus în executare trei mandate de aducere pentru audieri în faţa procurorului D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Maramureş.


În cauză se efectuează urmărirea penală de catre D.I.I.C.O.T.-B.T Maramureş, faţă de cei trei suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Suspectul este cercetat în stare de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Maramureş cu propunere de arestare preventivă. Ceilalţi doi tineri, sunt cercetaţi în stare de libertate.

În cauză, alături de poliţiştii S.C.C.O. Maramureş au participat la acţiune, reprezentanţi ai B.C.C.O. Cluj, lucrători ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş şi experţi criminalişti din cadrul I.P.J. Maramureş.



3221 vizite
Distribuie pe