Locale Altele
Joi, 17 Octombrie 2019
Joi, 17 Oct 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ziua Naţională la Satu Mare
Florin Răchitan  - Luni, 3 Decembrie 2012

Niciodată nu a văzut Sătmarul manifestări de Ziua Naţională de amploare mai mare decât cele de sâmbătă, 1 Decembrie 2012. Potrivit declaraţiilor preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi ale primarului Dorel Coica, de acum înainte aşa va fi sărbătorită Ziua Naţională a României, cel puţin atâta vreme cât cei doi vor fi la conducerea judeţului şi municipiului Satu Mare.
 

 

Partea protocolară a manifestărilor a început, ca în fiecare an, cu depuneri de jerbe de flori la busturile şi statuile principalelor personalităţi istorice ale românilor: Mihai Viteazul, Corneliu Coposu, Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu şi Vasile Lucaciu.
 




 

La aceste momente au participat atât reprezentanţii instituţiilor publice, cât şi cei ai principalelor formaţiuni politice, dar şi cei ai minorităţilor naţionale: Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Forumul Democrat German, Uniunea Ucrainenilor, Partida Romilor şi Uniunea Slovacilor.

















 

Depunerile de jerbe de flori s-au încheiat cu tradiţionala paradă militară, precum şi cu Hora Unirii, în care s-au prins oficialităţile şi tot poporul prezent la amiază în Piaţa Libertăţii, ce a fost închisă circulaţiei pe tot parcursul zilei.
 





 

La Muzeul de Artă a fost vernisată, apoi, o expoziţie inedită cuprinzând documente, fotografii şi alte obiecte legate de momentul Marii Uniri, eveniment la care au participat un număr mare de elevi de la şcolile sătmărene, însoţiţi de profesorii sau părinţii lor.




 

La orele după-amiezii, miile de sătmăreni care au împânzit Centrul Nou au avut ocazia să guste din cele 5.000 de porţii de fasole şi cârnaţi, împărţite gratuit la mai multe tarabe, una dintre bucătărese fiind chiar viceprimăriţa Marcela Papici, „îmbrăcată” într-un drapel naţional.








 

Pe scena amplasată în Piaţa 25 Octombrie au evoluat o sumedenie de trupe locale de muzică uşoară şi populară, repertoriul lor fiind alcătuit, în principal, din cântece patriotice, în ton cu sărbătoarea. Vedeta zilei la această secţiune a fost Aurel Tămaş, care a încântat din nou publicul sătmărean cu doinele şi colindele sale.


 

Cap de afiş al programului artistic a fost trupa Mandinga, recitalul lor reprezentând o promisiune îndeplinită de primarul Dorel Coica, cel care i-a invitat să cânte din nou la Satu Mare la finalul concertului pe care l-au susţinut în această vară, în campania electorală. La fel ca atunci, Mandinga s-a bucurat şi acum, în prag de iarnă, de un succes nebun la Satu Mare, prezentând un show de excepţie în faţa unui public ce a umplut platoul din Centrul Nou mai ceva ca la Ziua Oraşului.















 

Cireaşa de tort au constituit-o focurile de artificii, îndelung aplaudate de sătmărenii care au încheiat astfel o zi de sărbătoare cum au visat demult.



2292 vizite
Distribuie pe