După ce în cursul săptămânii şi în dimineaţa zilei de sâmbătă, reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene au participat la slujbe de pomenire şi i-au omagiat pe cei şapte tineri eroi sătmăreni ai Revoluţiei Române din 1989 în cimitirele în care sunt înmormântaţi în localităţile lor de baştină, în ziua de 22 de Decembrie au organizat manifestări omagiale la placa comemorativă cu numele lor, instalată pe peretele Palatului Administrativ din Satu Mare.
La eveniment au participat atât oficialităţile, cât şi membrii familiilor eroilor sătmăreni, reprezentanţii Asociaţiei Revoluţionarilor din Satu Mare, ai partidelor politice şi ai organizaţiilor cadrelor militare în rezervă şi veteranilor de război, cu toţii depunând coroane de flori la placa ce are înscrise numele studentei şi ale celor şase soldaţi originari din judeţul Satu Mare care şi-au jertfit vieţile pe altarul libertăţii în zilele sângeroase ale Revoluţiei, în diferite oraşe din ţară.
În cadrul unui scurt Te-Deum oficiat de un sobor de preoţi la începutul manifestărilor, protopopul ortodox Ioan Socolan şi cel greco-catolic, Dumitru Roman, au pomenit întru cinstire numele tinerilor eroi sătmăreni şi s-au rugat pentru ei şi familiile lor: Marinel Ioan Ciul, Grigore Zimbru, Raluca Sălăjan, Szabo Antal, Sofalvi Gyorgy, Kiraly Mihaly şi Gergely Csaba.
Nu au fost rostite discursuri, iar după depunerea coroanelor de flori, ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare în faţa participanţilor.