Pentru a face faţă crizei economice, primarul Iuliu Ilyes a declarat miercuri într-o conferinţă de presă că va reduce din cheltuielile administrative pe anul 2009, cel puţin până la mijlocul anului, deoarece veniturile proprii nu vor fi suficiente decât pentru cheltuielile stricte.
Economisirea va începe cu iluminatul public, salubrizarea şi întreţinerea spaţiilor verzi. Astfel, becurile existente pe stâlpi vor fi înlocuite cu becuri ecologice cu consum minim de energie, pentru ca efectul scumpirii energiei să nu se simtă la bugetul local.
Cu toate că volumul de muncă a crescut la nivelul administraţiei locale, angajările în cadrul birourilor care nu necesită personal vor fi stopate.
Iuliu Ilyes a mai precizat că nu va exista buget de investiţii pe anul 2009, însă lucrările începute din fonduri europene, credite, sau fondul de rulment vor continua. Bugetul pe anul 2009 va fi discutat joi, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local din acest an.