Locale Altele
Joi, 26 Mai 2022
Joi, 26 Mai 2022
Dorel Coica, ales vicepreşedinte al Asociaţiei „Oraşe Energie România”
Primăria Satu Mare  - Miercuri, 12 Martie 2014

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a participat marţi la şedinţa Consiliului de Administraţie al Asociaţiei ,,Oraşe Energie România”, care a avut loc la Braşov.

La întâlnirea de lucru au participat reprezentanţii a 42 de municipii din ţară, reprezentanţii unor agenţii de management energetic precum şi structuri de suport ale Convenţiei Primăriilor (Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşe Energie etc.).

Municipiul Satu Mare va fi reprezentat în structura de conducere a asociaţiei. Primarul Dorel Coica a fost ales vicepreşedinte în Consiliul Director, alături de primarul municipiului Timişoara. Preşedinţia acestei structuri va fi asigurată de municipiul Braşov, iar secretariatul de municipiul Baia Mare.

În continuare, structura nou formată va colabora pentru implementarea măsurilor cuprinse în Planul de Acţiuni pentru Energie Durabilă, măsuri care trebuie luate la nivel local, naţional, european şi finalizate până în anul 2020.

932 vizite
Distribuie pe