Locale Altele
Duminica, 29 Noiembrie 2020
Dum, 29 Nov 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Motanul s-a întors acasă şi aplică modele şvăbeşti în administraţie ;))
Florin Răchitan  - Miercuri, 2 Aprilie 2014

Întors recent din vizita de lucru efectuată în Germania, primarul Dorel Coica a convocat miercuri o conferinţă de presă, atât pentru a prezenta concluziile vizitei, cât şi pentru a da replica „şoarecilor care au jucat pe sub masă” la ultima şedinţă a Consiliului Local Satu Mare.

La conferinţă au fost prezenţi şi câţiva dintre cei care l-au însoţit pe edilul-şef în delegaţia din Germania, adică liderii judeţeni ai Forumului Democrat German, Ştefan Kaiser şi Iosif Holczli, precum şi directorul general şi directorul tehnic al societăţii Apaserv, Dan Stegerean, respectiv Ioan Leitner.

Vizita în Germania a fost organizată cu ajutorul preşedintelui Asociaţiei Şvabilor Sătmăreni din Germania, cetăţeanul de onoare al municipiului Satu Mare, Helmut Berner, care şi-a însoţit oaspeţii la întâlnirile pe care le-au avut cu oficialităţile din Ulm şi Weingarten, oraşe de baştină ale strămoşilor majorităţii şvabilor din judeţul nostru.

Ca rezultat al acestor întrevederi s-a stabilit ca societatea Apaserv să introducă o nouă tehnologie de tratare a apelor reziduale, după modelul aplicat de societatea similară din Ulm, odată cu extinderea până la sfârşitul anului a staţiei de epurare din Satu Mare, iar o delegaţie a primăriei noastre, în frunte cu arhitectul-şef al municipiului, va studia modelul de urbanism al oraşului Weingarten, considerat a fi reprezentativ pentru Germania.

De asemenea, primarul Dorel Coica este hotărât să înfiinţeze la Satu Mare o grădiniţă mixtă, la fel ca cea pe care a vizitat-o la Ulm, frecventată de copii cu disabilităţi şi alţii fără disabilităţi, educaţi împreună, în aceeaşi comunitate.

În a doua parte a conferinţei de presă au urmat replicile transmise punctual unora dintre consilierii locali care au avut diverse obiecţii sau critici la ultima şedinţă.

Astfel, răspunzându-i UDMR-istului Magyar Lorand în legătură cu bugetul Clubului Sportiv Municipal, edilul-şef i-a reamintit că îi propusese odată oficial să preia conducerea CSM, însă acesta ar fi refuzat să-şi asume o asemenea responsabilitate. Primarul i-a făcut din nou această propunere, de data aceasta cu un tâlc: „Sunt convins că domnul Magyar îmi va putea prezenta o situaţie clară a cheltuirii banilor publici la CSM, nu neapărat în ultimii 7 – 8 ani, ajung şi ultimii 4 ani. Cu siguranţă va putea să justifice şi el şi domnul Fogel toate cheltuielile de acolo” – a remarcat, ironic, Dorel Coica, făcând aluzie la perioada în care cei doi consilieri UDMR-işti s-au aflat în structura de conducere a CSM, în mandatul anterior.

Răspunzându-i, apoi, celuilalt consilier UDMR-ist, Fogel Laszlo, care în şedinţa de săptămâna trecută a avut obiecţii privind calitatea unor lucrări edilitare în municipiu, primarul i-a promis că îl va numi în toate comisiile de recepţie ale tuturor lucrărilor ce se efectuează în oraş „cu condiţia ca măcar timp de două săptămâni să nu mai bea apă tare, ci apă plată cu lămâie” (aluzie la problemele cu alcoolul ale consilierului UDMR-ist).

Dorel Coica nu l-a uitat nici pe eterna ţintă a ironiilor sale, consilierul PDL-ist Cosmin Raţiu, care la şedinţa de săptămâna trecută s-a plâns de „praful ce vine din Sud” (adică regiunea de baştină a primarului) şi acoperă municipiul Satu Mare. „Poate i se înnegreşte gulerul alb domnului consilier de la atâta praf, însă aş vrea să-l întreb când au mai fost deschise simultan 30 de şantiere de lucru la Satu Mare, la diverse obiective?” – a încheiat primarul. 

1146 vizite
Distribuie pe