Directorul SCLEP, Ionel Torja, a afirmat că numărul este în scădere cu mai mult de 100 de cupluri faţă de anul anterior. În schimb, în cursul anului trecut au murit mai mulţi sătmăreni faţă de anul 2007, numărul deceselor fiind de 1.721. Mortalitatea este echilibrată însă de natalitate, în 2008 fiind înregistraţi 2.621 de nou-născuţi, cu peste o sută mai mulţi faţă de anul precedent.
Un număr de 1.739 de sătmăreni au solicitat pentru prima dată cartea de identitate, cu prilejul împlinirii vârstei majoratului, iar alţi aproape 1.500 la schimbarea numelui. Angajaţii Biroului de Evidenţă s-au deplasat anul trecut în Ardud şi Sătmărel, dar şi pe străzile Ion Ghica, Vulturului şi Ostrovului din Satu Mare, pentru a pune în legalitate persoanele nevoiaşe precum şi pe cele de etnie rromă, care, potrivit lui Torja, nu îşi fac acte decât atunci când au nevoie de un ajutor social. Astfel, anul trecut au fost puse în legalitate peste 400 de persoane, numărul acestora fiind de patru ori mai mare decât în 2007.
La prezentarea bilanţului pe 2008 al SCLEP Satu Mare, directorul Ionel Torja a precizat că anul trecut angajaţii serviciului au verificat Secţia de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean pentru a constata neregulile privind înregistrarea actelor şi a certificatelor medicale constatatoare, încercând să prevină abandonul copiilor. Au fost efectuate trei controale, şi de fiecare dată comisia de verificare a găsit între 12 şi 25 de certificate neeliberate, cei în cauză motivând că mamele nu aveau acte la ele sau că au ieşit din spital înainte să fie identificate de cadrele medicale. Cei de la Evidenţa Populaţiei vor dubla anul acesta acţiunile de verificare la Spitalul Judeţean Satu Mare.