Locale Altele
Vineri, 26 Aprilie 2019
Vin, 26 Apr 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Taxa de salubrizare este suspendată
Florin Răchitan, Gil Pietrar  - Vineri, 30 Ianuarie 2009

Lovitură de teatru în scandalul taxei speciale de salubrizare. Prefectul Radu Bud a anunţat joi că a atacat la Tribunal Hotărârea de Consiliu Local prin care se instituie taxa de 8 lei/persoană/lună pentru fiecare sătmărean care nu are contract încheiat cu Florisal. Până la finalizarea procesului, taxa este suspendată, iar administraţia locală nu are dreptul s-o încaseze.

Consecinţa directă a acestei situaţii este că sătmărenii nu mai trebuie să se calce în picioare depunând la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale mult hulitele declaraţii pe proprie răspundere privind numărul de persoane din fiecare locuinţă.

 

Prefectul a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că Hotărârea Consiliului Local al municipiului Satu Mare nr. 300 din 18 decembrie 2008 nu are notă de fundamentare şi nici nu a fost adusă spre cunoştinţa opiniei publice prin mijloacele legale.

Prefectul consideră că această hotărâre are "efecte devastatoare asupra populaţiei", din moment ce fiecare proprietar trebuie să se prezinte la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale să depună o declaraţie pe propria răspundere prin care comunică numărul persoanelor care locuiesc în imobilul respectiv, precum şi codul numeric personal. Acest lucru trebuia să se întâmple până în 31 ianuarie, prefectul Radu Bud considerând că timpul este insuficient pentru cei aproape 50.000 de sătmăreni care deţin proprietăţi. Mai mult decât atât, deşi taxa specială este pentru cei fără contracte cu SC Florisal SA, trebuie să se prezinte toţi proprietarii.


În opinia prefectului, hotărârea este ambiguă, conţine neclarităţi, are "grave greşeli de construire", sunt prescurtări şi paranteze, lucruri interzise la adoptarea unei hotărâri cu caracter normativ.

Înaltul funcţionar public a mai spus că hotărârea adoptată în 18 decembrie 2008 a fost comunicată Instituţiei Prefectului în 7 ianuarie, după intrarea ei în vigoare, de la 1 ianuarie 2009.


Prefectul a precizat că prin atacarea hotărârii la secţia Contecios Adminsitrativ a Tribunalului Satu Mare, aceasta este suspendată până la pronunţarea unei sentinţe. Astfel se pune capăt, deocamdată, nebuniei din ultimele zile, în care zeci de mii de sătmăreni au stat la cozi interminabile pentru a depune declaraţiile la ghişeele Finanţelor locale.

 

Printr-o sincronizare „perfectă”, prefectul a convocat conferinţa de presă pentru a anunţa suspendarea taxei de salubrizare imediat după şedinţa Consiliului local în care tocmai s-a decis amânarea de facto a termenului până la care sătmărenii pot să depună declaraţiile pe proprie răspundere fără să fie penalizaţi cu amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei.

Iniţiativa a venit din partea consilierului local Vasile Fogel, care a semnalat că modul de aplicare a hotărârii adoptate de aleşii locali a stârnit nemulţumirea colectivă a sătmărenilor, iar până în prezent au apucat să-şi depună declaraţiile doar aproximativ 18.000 din totalul de peste 46.000 de sătmăreni obligaţi, teoretic, să facă acest lucru. Consilierul local Turos Lorand a mers mai departe, cerându-şi scuze de la sătmăreni, în numele Consiliului local, pentru neplăcerile provocate.

 

Decizia de joi a Consiliului local este însă tardivă şi fără nici un efect concret, deocamdată, având în vedere faptul că, oricum, taxa de salubrizare este suspendată de Tribunal până la clarificarea juridică a situaţiei.

Tags: taxa  speciala  salubrizare  
8992 vizite
Distribuie pe