Locale Altele
Joi, 10 Octombrie 2024
Joi, 10 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
ADI Județul Satu Mare pentru proiecte europene mari
Florin Răchitan  - Vineri, 28 Noiembrie 2014

În ședința ordinară de vineri, desfășurată rapid și fără comentarii deoarece s-a încheiat campania electorală, consilierii județeni au aprobat participarea instituției din care fac parte, în calitate de asociat – membru fondator, la constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare.

Din acest ADI fac parte deja 53 de localități, adică aproape toate comunele și orașele din județ, care au astfel ocazia de a accesa mai ușor fonduri europene pentru proiecte de anvergură, implementate la nivel microregional.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a dat ca exemplu posibilitatea realizării, din bani europeni, a unui sistem de iluminat public la nivelul întregului județ, care să funcționeze pe baza energiei solare captate cu panouri în timpul zilei. În perioada următoare vor fi inventariate ideile și proiectele locale care ar putea obține finanțare prin acest ADI.

În cadrul aceleiași ședințe, consilierii județeni au aprobat și licențe de traseu pentru curse regulate de transport public în Ugocea, dar și în zonele Careiului și Tășnadului.

1608 vizite
Distribuie pe