Locale Altele
Luni, 26 Iulie 2021
Luni, 26 Iul 2021
Ninsoarea a îngreunat traficul rutier în oraş şi judeţ
Leontina Volosciuc  - Marti, 17 Februarie 2009

Circulaţia se desfăşoară în condiţii grele pe şoselele şi drumurile din oraş şi judeţ, din cauza stratului de zăpadă aşternut şi a vizibilităţii reduse.

Se circulă cu greutate înspre Foieni, Viile Satu Mare, Amaţi, Santău şi Gerăuşa. În municipiul Satu Mare, firma de salubritate acţionează pentru deszăpezirea şoselelor cu 20 de utilaje şi aproximativ 100 de oameni pe schimb.

Muncitorii de la Florisal au folosit în această perioadă 300 de tone de sare şi 170 tone de clorură de magneziu la deszăpezire. Potrivit celor de la Florisal, în prezent nu sunt drumuri blocate în oraş.

Firma responsabilă cu deszăpezirea drumurilor din judeţ acţionează cu 15 utilaje şi împrăştie material antiderapant. De asemenea, trei echipe ale Consiliului Judeţean supraveghează lucrările în zonele Oaş, Codru şi Carei-Tăşnad.

Tags: ninsoare  trafic  greu  
1305 vizite
Distribuie pe